Frontiera gălăţeană şi cei 11 turci

Frontiera gălăţeană şi cei 11 turci
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de frontieră gălăţeni au continuat investigaţiile în cazul celor 11 cetăţeni turci găsiţi ascunşi într-o autorulotă la Frontiera Oancea. Verificările au arătat că maşina figurează că fiind furată din Germania, din 28 martie. Autorulota a rămas la sediul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, iar şoferului i se adaugă pe lista de infracţiuni şi complicitatea la furt.

Marţi, la ora 5,00 la Frontiera Oancea s-a prezentat pe sensul de intrare în România, la volanul unei autorulote  Mercedes, înmatriculată în Germania, un cetăţean turc rezident în Germania, însoţit de o cetăţeană germană. 

În partea din spate a autorulotei, sub o placă ce susţinea saltelele care formau trei paturi, au fost descoperite ascunse 11 persoane. Erau bărbaţi turci, cu vârste cuprinse între 20 şi 46 ani. S-a descoperit că cei 11 turci au intrat legal în Republica Moldova şi intenţionau să tranziteze, ascunşi în autorulotă, teritoriul României, cu destinaţiile Germania şi Franţa.

În prezent, cetăţenii turci sunt cercetaţi de poliţiştii de frontieră pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei, respectiv trafic de emigranţi, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale.

Citit 1061 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.