Misiuni la limita imposibilului pentru ambulanţierii gălăţeni. Peste 150 de bolnavi, salvaţi prin viscol

Misiuni la limita imposibilului pentru ambulanţierii gălăţeni. Peste 150 de bolnavi, salvaţi prin viscol
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După o zi în care dispeceratul Ambulanţei a fost încins de apelurile primite din tot judeţul, de la oameni cu probleme grave de sănătate, cuantumul sesizărilor atingând o cotă istorică, a urmat un nou interval de foc. În decurs de 24 de ore, peste 160 de pacienţi au avut nevoie de salvare, în multe dintre cazuri intervenţiile făcându-se în condiţii extrem de vitrege, prin viscol şi nămeţi.

"A fost o noapte foarte grea, cu multe cazuri de degerături, căzuţi în stradă, probleme cardiace şi tot felul de cazuri medicale. O intervenţie dificilă am avut-o la Griviţa, unde ambulanţa nu a putut intra în localitate pentru a prelua o femeie cu simptom diareic acut şi hemoragie", a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Pentru scoaterea femeii dintre nămeţi a fost necesară aducerea snowmobilului de la Tecuci, care urma să o transporte până la locul unde autospeciala ambulanţei a putut ajunge.

Citit 952 ori Ultima modificare Joi, 30 Ianuarie 2014 17:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.