Doi copii, de 13, şi respectiv cinci ani, au scăpat ca prin urechile acului, după ce au fost acroşaţi de maşini pe drumurile publice. Primul accident s-a petrecut la Matca, unde o fată în vârstă de 13 ani a traversat DJ 251 fără să se asigure şi a nimerit direct în calea unei maşini condusă de o tânără de 28 de ani. Copila s-a ales cu leziuni uşoare, însă poliţiştii au deschis un dosar penal.
Victimă a unui eveniment similar a fost şi un băieţel de cinci ani din Galaţi, care a ţâşnit în calea maşinii pe strada Al. Carnabel. Şoferul, un bărbat de 41 de ani, nu l-a mai putut evita şi i-a provocat minorului mai multe leziuni care au necesitat internarea la Spitalul de Pediatrie.
CITEŞTE ŞI: Adolescentă ACCIDENTATĂ pe zebră, într-o zonă cu grad ridicat de risc (ATENŢIE! Imagine cu impact emoţional)