Gardul DISTRUS de un şofer de BMW nu a fost nici acum reparat de Primărie

Gardul DISTRUS de un şofer de BMW nu a fost nici acum reparat de Primărie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La şase săptămâni de la accidentul prin care un şofer beat şi fără permis a rupt parapetul şi gardul de pe Faleză, autorităţile au reuşit să remedieze parţial distrugerile


Cu peste 100 de kilometri la oră, cu o maşină puternică şi într-o curbă periculoasă, un tânăr din Galaţi a reuşit să scape ca prin minune dintr-un accident pe care l-a produs, din inconştienţă, în noaptea de 9 spre 10 septembrie. Doar norocul şi probabil rezistenţa parapetului care a amortizat impactul cu gardul (pe care l-a culcat la pământ) au făcut ca maşina şi cei doi ocupanţi ai ei să nu aterizeze pe faleza inferioară sau, mai rău, în Dunăre.

În urma evenimentului, care s-ar putea solda cu câţiva ani de puşcărie pentru gălăţeanul, care conducea cu permisul anulat şi sub influenţa alcoolului, au rămas pagubele. Şi nu cele ale maşinii, distrusă în totalitate, ci parapetul rupt pe o distanţă de vreo patru metri şi gardul din spate, care delimitează trotuarul de panta abruptă cu vegetaţie. Timp de câteva săptămâni, „gaura” a rămas descoperită, până când angajaţii Primăriei au reuşit să aducă parapetul la forma iniţială şi să reducă astfel semnificativ riscul ca vreun vitezoman care pierde direcţia să zboare cu tot cu maşină, direct pe pontonul de la BAC.

„Parapetul a fost reparat, vopsit şi dotat cu catadioptri pentru o bună semnalizare a curbei periculoase din zona Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. S-a acţionat cu prioritate pentru refacerea parapetului de protecţie, întrucât lipsa acestuia ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei”, a subliniat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Mai rămâne ca Primăria să se ocupe acum şi de gardul Falezei, ştirbit pe o porţiune generoasă de BMW-ul scăpat de sub control. Deşi reparaţiile ar trebui imputate şoferului imprudent, prioritară este refacerea acestui element, care ar creşte gradul de siguranţă atât pentru pietoni cât şi pentru cei implicaţi în eventuale viitoare evenimente rutiere în zonă.

CITEŞTE ŞI: Un Audi Q7 a reuşit să DOBOARE un STÂLP DE BETON! IMAGINI VIDEO CU PRODUCEREA ACCIDENTULUI

Citit 1884 ori Ultima modificare Vineri, 24 Octombrie 2014 08:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.