Schimbări importante la Combinat

Schimbări importante la Combinat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aşa cum anunţam în „Viaţa liberă” de sâmbătă, în structura de conducere a combinatului ArcelorMittal Galaţi s-au făcut modificări importante.

În primul rând trebuie spus că s-a decis înfiinţarea unei noi structuri de coordonare pentru Europa de Sud-Est (Flat Carbon South Eastern Europe) care va avea sediul central la Galaţi. După restructurare, Thierry Le Gall (foto dreapta), vicepreşedinte al grupului, va fi cel care va coordona din Galaţi Divizia Flat Carbon South Eastern Europe, iar Augustine Kochuparampil, actualul director general al Combinatului, va prelua funcţia de conducere a ArcelorMittal Ostrava, din Cehia.

„Vreau să mulţumesc fiecărui angajat în parte pentru sprijinul acordat în ultimii trei ani, cât am fost director al Combinatului. Sunt conştient că toate realizările noastre au fost în principal datorate profesionalismului salariaţilor, muncii şi devotamentului lor faţă de Combinat şi faţă de comunitate. Sunt convins că succesorul meu va beneficia de cele mai bune premise, în condiţii economice extrem de dificile, pentru a implementa strategia grupului şi pentru a asigura dezvoltarea pe termen lung a ArcelorMittal Galaţi", a declarat Augustine Kochuparampil.

În ceea ce-l priveşte pe Thierry Le Gall, noul şef al Diviziei, cei de la ArcelorMittal precizează că acesta lucrează pentru companie încă din anul 1978 şi că în trecut a coordonat ArcelorMittal Mediterranee, iar înainte de  fuziunea dintre Arcelor şi Mittal Steel, a deţinut mai multe funcţii în unităţi din Franţa.

Mai trebuie spus că, prin aceste schimbări, ArcelorMittal a format patru Divizii de Afaceri la nivelul Flat Carbon Europe: Nord, Est, Sud-Vest şi Sud-Est şi că motivul invocat pentru realizarea acestor modificări este eficientizarea întregul flux, de la achiziţii şi până la vânzări, dar şi descentralizarea şi accelerarea proceselor de decizie.

Şef nou, criză veche şi grea

Desigur, cel mai important lucru este acela legat de viitorul combinatului siderurgic din Galaţi, însă trebuie spus în mod clar că un reviriment al unităţii de aici se anticipează abia după o diminuare a efectelor crizei economice.

"La nivel local, decizia va permite Combinatului de la Galaţi să fie pregătit să beneficieze de potenţialul de creştere al regiunii, odată ce piaţa oţelului îşi va reveni. România este o piaţă cu o importantă capacitate de dezvoltare, iar noua structură va permite companiei să îşi adapteze şi mai bine oferta pentru cerinţele locale şi regionale. În plus, va crea o bază mai puternică pentru Grup în strategia de transformare a Combinatului într-un Centru de Excelenţă pentru Tablă Groasă. Compania va dezvolta, de asemenea, atât producţia de benzi laminate la cald cât şi cea de produse cu grad înalt de finisare", se arată într-un comunicat de presă al ArcelorMittal.

Rămâne de văzut cât de eficient va gestiona noua conducere problemele de pe platforma siderurgică, asta cu atât mai mult cu cât startul nu este deloc promiţător: Thierry Le Gall va trebui să pună în aplicare peste câteva zile decizia companiei de a închide Uzina Cocso-Chimică, dar în acelaşi timp ar trebui să găsească soluţii pentru limitarea efectelor crizei de pe piaţa oţelului şi pentru a ţine în viaţă combinatul din Galaţi.

Citit 1338 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.