O gravidă de 110 kilograme a murit la Spitalul de Urgenţă Constanţa după trei operaţii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O femeie gravidă din localitatea constănţeană Limanu, care cântărea 110 kg, a murit, luni noaptea, împreună cu fătul său, după ce fost supusă la trei intervenţii chirurgicale, transmite corespondentul NewsIn.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Florian Stoian, femeia, în vârstă de 35 de ani, a fost adusă luni seară de la Spitalul din Mangalia, cu o sarcină la termen, iar în scurt timp de la internare starea ei s-a agravat şi a făcut hipertensiune arterială şi embolie pulmonară, iar medicii au decis operarea ei de urgenţă.

Medicii au efectuat o operaţie de cezariană, dar fătul era deja mort. După operaţie femeia a început să aibă probleme de coagulare a sângelui şi s-a făcut o nouă intervenţie chirurgicală, o histerectomie. Ulterior pacienta a fost internată în Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă, unde i s-a făcut transfuzie de sânge şi plasmă şi a primit un anticoagulant foarte scump, care a costat 16.000 de euro.

La această intervenţie a participat o echipă intreagă de medici chirurgi, ginecologi, cardiologi, specialişti în terapie intensivă.

La scurt timp de la internarea in terapie intensivă starea femeii s-a agravat din nou, iar cadrele medicale au efectuat o nouă intervenţie chirurgicală în timpul căreia femeia a făcut două stopuri cardio-respiratorii care au fost resuscitate. Spre dimineaţă, în Secţia de Terapie Intensivă femeia a făcut un nou stop cardio-respirator şi a decedat.

Înainte de rămâne însărcinată, femeia cântărea 60 de kilograme.

Citit 905 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.