Accident între un autoturism şi o motocicletă, pe Bulevardul George Coşbuc

Accident între un autoturism şi o motocicletă, pe Bulevardul George Coşbuc
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Vineri seară, în jurul orei 20,00, pe Bulevardul George Coşbuc, în dreptul intersecţiei cu strada Tecuci, a avut loc o coliziune între o motocicletă care circula regulamentar şi un autoturism care nu a acordat prioritate. Din fericire, motociclistul a scăpat doar cu leziuni uşoare.

„Un bărbat de 47 de ani, din Isaccea, judeţul Tulcea, care conducea un autoturism pe Bulevardul George Coşbuc, dinspre strada Brăilei spre strada Tecuci, nu a acordat prioritate la intersecţia cu strada Tecuci a bulevardului şi a intrat intr-o motocicletă care circula regulamentar. Şoferului auto i s-au făcut testele necesare şi s-a constatat că nu era sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. Pentru accident, a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele şoferului.”, ne-a spus Bogdan Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi. 

Citit 1783 ori Ultima modificare Sâmbătă, 06 Iunie 2015 11:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.