Muşcat de o viperă cu corn, în plin centrul Galaţiului!

Muşcat de o viperă cu corn, în plin centrul Galaţiului!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În plin buric al târgului, un bărbat a fost muşcat de o viperă cu corn. Pare greu de crezut, dar în curtea unui imobil de pe strada Democraţiei sunt crescute zece vipere.

Ieri, 14 iunie, în jurul orei 13.00, tatăl proprietarului acestora, în vârstă de 72 de ani, a intrat în cuşca reptilelor pentru a face curăţenie şi una dintre ele l-a muşcat. La o asemenea vârstă, veninul poate fi letal în doar câteva minute.

Familia a cerut ajutor la 112 şi un echipaj SMURD a ajuns rapid şi i-a administrat vârstnicului o doză de vaccin antiviperin, după care l-a transportat la UPU pentru a-l ţine sub observaţie.

Proprietarul viperelor a declarat dispecerului de la 112 şi echipajului SMURD că deţine reptilele având toate aprobările necesare. El a solicitat să nu-i fie dezvăluită identitatea. Personalul UPU-SMURD i-a respectat dorinţa.

Cum însă cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, având în vedere că viaţa bărbatului muşcat a fost pusă în pericol de moarte, este de aşteptat ca, în urma anchetei, numele colecţionarului de vipere să nu mai fie un secret.

Dacă fiecare UPU din ţară dispune de cinci doze de ser antiviperin este meritul doctorului Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, care s-a confruntat cu un caz similar la SMURD Tg.Mureş, când un pacient fusese muşcat de animalul său de companie, un... şarpe cu clopoţei.

Foto: internet

Citit 4085 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.