Sânziene printre dosare - Ziua Universală a Iei, serbată la Primăria Galaţi (FOTO)

Sânziene printre dosare - Ziua Universală a Iei, serbată la Primăria Galaţi (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Primăria municipiului Galaţi s-a transformat, astăzi, 24 iunie, într-o PrimărIE. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, angajatele Primăriei municipiului Galaţi au marcat astăzi Ziua Universală a Iei şi au purtat la serviciu frumoasă bluză tradiţională românească. Iniţiativa i-a aparţinut purtătorului de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu, iar colegele ei au fost încântate de idee.

De exemplu, Daniela Palaga, consilier superior, a venit la serviciu cu o ie veche, oltenească, deşi la origini este moldoveancă: "Mama mea colecţionează ii şi le purtăm la ocazii speciale. Astăzi, că am venit la serviciu în ie, parcă şi atmosfera e mai destinsă, iar oamenii care vin la Primărie cu probleme de rezolvat au apreciat modul în care arătăm".

Dorina Tatu, consilier, a ales să poarte o ie autentică din nordul judeţului Galaţi, din zona Bălăşeşti, de care e tare mândră: "Port ia la ocazii speciale, dar cred că ar fi bine să ne îmbrăcăm mai des aşa. Parcă e alta starea de spirit, când te îmbraci cu ie".

”Este o mândrie pentru noi, angajatele Primăriei municipiului Galaţi, să purtăm ia în această zi specială, care celebrează frumoasa bluză românească pe tot mapamondul. Cred că ia, alături de drapel şi imn, este un simbol naţional important şi ar trebui să îl preţuim mai mult. Eu, una, port ie destul de des, nu neapărat la ocazii speciale. Îmi place mult să port ie când merg în străinătate. Oamenii întorc capul pe stradă după superba noastră bluză tradiţională", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu.

Citit 3208 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Iunie 2015 15:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.