E OFICIAL: Vor fi reintroduse pensiile militare

E OFICIAL: Vor fi reintroduse pensiile militare
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Militarii şi poliţiştii vor beneficia din nou de pensii ocupaţionale, conform unui act normativ publicat marţi, 28 iulie, în Monitorul Oficial, după ce acestea au fost scoase în 2011. Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016. Potrivit avocatnet.ro, de prevederile propuse vor beneficia atât militarii şi poliţiştii, cât şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. Astfel, aceste categorii de persoane vor putea să primească pensie de serviciu, pensie de invaliditate şi pensie de urmaş.

Sistemul pensiilor militare de stat acoperă riscurile activităţii specifice sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, interzicerea sau restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi din Constituţia României, precum şi pierderile de venituri datorate invalidităţii, bătrâneţii sau decesului”, este precizat în actul normativ.

Sursa foto: digi24.ro

Citit 1778 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Iulie 2015 01:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.