UTIL/ De ce acte aveţi nevoie pentru cartea de identitate

UTIL/ De ce acte aveţi nevoie pentru cartea de identitate
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Dacă aveţi dosarul în regulă, puteţi primi actele de identitate în numai două zile

Perioada verii, şi mai ales luna august, este una de foc la Evidenţa Populaţiei, la ale cărei ghişee se înghesuie deopotrivă „stranierii” veniţi în vacanţă în ţară, tinerele abia căsătorite, care şi-au schimbat numele şi eventual adresa de domiciliu, şi nu în ultimul rând „localnicii”. Cu toţii vor cărţi de identitate noi sau, în cazul minorilor care abia au împlinit 14 ani, primul buletin. Astfel, la ghişeele de la Evidenţa Populaţiei îşi depun, zilnic, documentele pentru eliberarea actului de identitate circa 300 de persoane, numai că mecanismul merge „uns” dacă acestea au tot ce le trebuie: acte care să ateste domiciliul, acte de stare civilă, taxe plătite, etc.

Pentru a nu face din obţinerea cărţii de identitate un coşmar şi mai mare decât impune aşteptarea inevitabilă la coadă, iată ce trebuie să aveţi pentru ca atunci când funcţionarul vă primeşte dosarul să nu fie nevoit să vă trimită înapoi după încă o hârtie sau o persoană.

Pentru copiii de 14 ani

În cazul minorilor care aplică pentru prima carte de identitate, dosarul trebuie să conţină următoarele acte: cererea, care se obţine de la ghişeu sau poate fi descărcată de pe site-ul Primăriei Galaţi, certificatul de naştere al minorului, în copie şi original, actul de identitate al părintelui la care minorul îşi are domiciliul, în original, certificatul de căsătorie al părinţilor (copie şi original) sau, după caz, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă de încredinţare a minorului (copie şi original), dacă părinţii sunt divorţaţi, documentul cu care părintele face dovada domiciliului (act de proprietate, contract de închiriere, autorizaţie de construcţie, etc), la care se adaugă chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate, în valoare de 7 lei, şi chitanţa reprezentând taxa extrajudiciară de timbru sau timbru fiscal de 5 lei.

Dacă buletinul a expirat

Pentru persoanele a căror carte de identitate expiră sau pentru cei cărora li se modifică domiciliul, numele, fizionomia ori solicită atribuirea unui nou CNP sunt necesare, după caz: cererea, actul de identitate, certificatul de naştere, în copie şi original, certificatul de căsătorie în original şi copie, hotărârea de divorţ, în copie şi original, certificatul de deces al soţului/soţiei, în copie şi original, certificatele de naştere ale copiilor sub 14 ani aflaţi în îngrijirea solicitantului şi care locuiesc împreună cu acesta (copii şi originale), hotărârea judecătorească (copie şi original) sau actul administrativ în baza căruia s-au modificat datele de stare civilă (copie şi original) în cazul în care se modifică numele şi/sau prenumele titularului,  prenumele părinţilor, data ori locul naşterii, sexul. La acestea se vor adăuga cartea de alegător (dacă solicitantul are aşa ceva), documentul care face dovada adresei de domiciliu şi cele două chitanţe, în valoare totală de 12 lei. În cazul în care solicitantul nu este titular al documentului care atestă adresa de domiciliu, el va fi însoţit de titular, care îşi va da expres consimţământul în faţa funcţionarului.

Dacă actele au fost pierdute sau distruse

O a treia categorie de situaţii care v-ar putea determina să faceţi demersuri pentru o nouă carte de identitate este constituită de furtul, pierderea, deteriorarea sau anularea documentului. În aceste situaţii, dosarul va avea un conţinut similar celui pentru obţinerea cărţii de identitate în caz de expirare, mai fiind necesare următoarele acte: în caz de deteriorare se va prezenta actul distrus şi, în original şi copie, un alt act oficial, care să ateste identitatea solicitantului, cu fotografie: permis de conducere, carte de alegător, paşaport, diplomă, livret militar, legitimaţie de serviciu. În cazul furtului se va depune şi dovada de la Poliţie din care rezultă ca furtul a fost înregistrat (copie şi original).

În momentul de faţă, termenul pentru soluţionarea unui dosar şi eliberarea cărţii de identitate este de două zile lucrătoare. La Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Galaţi, primirea cerererilor şi a dosarelor aferente se face în baza bonurilor de ordine, care pot fi ridicate începând cu orele 7.30.

Citit 4495 ori Ultima modificare Vineri, 14 August 2015 10:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.