Donatori de sânge, în uniformă

Donatori de sânge, în uniformă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean împreună cu colegii lor „frontierişti” şi jandarmii se numără printre donatorii de sânge fideli. A devenit practic o tradiţie ca oamenii legii să meargă la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, fără să mai aştepte apelul directorului acestuia, dr. Tamara Bârsan, pentru a dărui „viaţă” semenilor lor încercaţi de boală sau de teribile accidente.

Bunăoară ieri, 18 iunie, pe lângă donatorii obişnuiţi, şi-au dovedit spiritul civic şi 22 de poliţişti de la IPJ, printre care l-am recunoscut şi pe comisarul Nicolae Batcu, şeful serviciului Ordine Publică (care nu se afla la prima donare).

„Trebuie să remarc faptul că poliţiştii şi jandarmii ne sunt alături ori de câte ori cererea de sânge înregistrează creşteri deosebite şi ne ajută să putem onora toate solicitările. Din acest motiv doresc să le transmit întreaga noastră recunoştinţă”, a declarat dr Bârsan.

De altfel, referindu-se pe larg la cererea de sânge, medicul hematolog a subliniat faptul că în ultimele luni s-a remarcat o creştere continuă a acesteia, fapt care face imperios necesară şi o sporire  a numărului de donatori.

Lunar, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină se prezintă aproximativ 1.500 de persoane, media zilnică fiind de 70 – 80.

„La ora actuală, avem stocuri de sânge din toate grupele, însă ar fi nevoie de mai mulţi donatori cu grupa B negativ. De aceea adresez un apel mai ales concitadinilor cu această grupă sanguină să vină la Centru şi să doneze din sângele, lor extrem de preţios pentru cei aflaţi în suferinţă. Un bărbat poate dona sânge de şase ori pe an, în condiţii de deplină siguranţă (fără ca sănătatea lui să aibă de suferit), iar o femeie de trei ori”, a mai spus directorului Centrului  Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi.

Exemplul donatorilor în uniformă este unul demn de urmat !

Citit 980 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.