Un şofer fără permis, fugind de Poliţie, s-a IZBIT VIOLENT cu maşina de un copac (VIDEO)

Un şofer fără permis, fugind de Poliţie, s-a IZBIT VIOLENT cu maşina de un copac (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Echipa de Intervenţie Rapidă din cadrul Poliţiei Locale Galaţi s-a sesizat din oficiu că, pe strada Radu Negru, un autoturism, înmatriculat în Spania, rula cu viteză excesivă. La un moment dat, maşina a virat brusc spre strada Lozoveni, a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a izbit violent de un copac de pe marginea străzii. La faţa locului s-a intervenit pentru acordarea primului ajutor, dar s-au constat doar pagube materiale, autoturismul fiind avariat în partea din faţă.

Şoferul, gălăţeanul A. A. V., în vârstă de 23 de ani, le-a spus poliţiştilor că s-a speriat de autospeciala poliţiei şi a vrut să evite întâlnirea cu oamenii legii. Acesta a fost motivul pentru care a virat brusc la stânga. După ce au făcut verificări în baza de date, oamenii legii au aflat că tânărul nu a vrut să îi întâlnească pentru că nu avea permis de conducere. La faţa locului a fost solicitat şi un echipaj  din cadrul Biroului Rutier, care a preluat cazul în vederea continuării cercetărilor.

De la începutul anului, poliţiştii locali gălăţeni au depistat, în trafic, 14 şoferi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi alţi şase care nu deţineau permis de conducere sau aveau permisul suspendat.

Citit 3482 ori Ultima modificare Luni, 17 August 2015 19:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.