Proiectul Legii unitare de salarizare va fi prezentat miercuri în guvern

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Proiectul Legii unitare de salarizare în sistemul bugetar va fi prezentat miercuri în guvern, urmând ca până marţi să fie făcută evaluarea financiară de către Ministerul Finanţelor, a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu.

În cursul săptămânii viitoare, cel mai probabil joi, proiectul va fi publicat pe pagina de internet a Ministerului Muncii, a precizat oficialul. Proiectul va fi publicat împreună cu toate anexele, ce vor cuprinde salariile şi sporurile ce vor fi acordate fiecărei categorii din sistemul bugetar.

"Avem toate informaţiile necesare din partea instituţiilor pentru a finaliza acest proiect, urmând ca Ministerul Finanţelor să facă şi evaluarea financiară privind impactul bugetar al aplicării acestei legi. Încă mai sunt câteva detalii ce privesc rotunjirea unor coeficienţi, însă nu se va depăşi termenul de 30 iunie pe care l-am stabilit (pentru finalizarea Legii n.r.)", a spus Mocanu.

"Vom prezenta proiectul în Guvern ca un document spre analiză", a adăugat secretarul de stat.

Reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale au declarat, în cadrul ultimelor discuţii în Grupul de lucru constituit la Ministerul Muncii, că proiectul ar putea suferi modificări, astfel încât poziţia de intrare în grilă să reprezinte 2,8 salarii minime pe economie, iar prima poziţie să reprezinte 7,8 salarii minime, în cazul în care, în urma analizei financiare, se va dovedi că aplicarea grilei nu este sustenabilă.

Marţi va avea loc o întâlnire într-un grup restrâns, la care va participa câte un reprezentant din partea celor cinci confederaţii sindicale, la care s-ar putea stabili coborârea în grilă a coeficienţilor de la 3,8, respectiv 8,8, până la 2,8 şi 7,8, în condiţiile în care, în acest interval de salarizare, se regăsesc 85% dintre bugetari.

Tot atunci s-ar putea stabili introducerea în grila de salarizare a angajaţilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Curţii de Conturi şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), potrivit sindicaliştilor prezenţi la discuţii.

Guvernul s-a angajat în faţa FMI să finalizeze până în 30 octombrie Legea salarizării unice.

Citit 711 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.