Un bărbat a ajuns de urgenţă la spital după ce a fost ÎNJUNGHIAT de fratele său

Un bărbat a ajuns de urgenţă la spital după ce a fost ÎNJUNGHIAT de fratele său
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Un localnic din Corod a ajuns două zile la rând pe mâinile medicilor, după ce s-a certat crunt cu fratele său. Incidentul, petrecut la finele săptămânii trecute, s-a amplificat pe fondul consumul de alcool, astfel că bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a fost înjunghiat în abdomen de fratele său, cu şase ani mai tânăr.

Tăiat destul de serios, fratele cel mare a ajuns la Spitalul din Tecuci, unde a primit îngrijiri medicale, după care a vrut să se întoarcă acasă. Fratele agresor a făcut însă o "treabă" destul de serioasă, că rănitul a cerut din nou ajutor medical, a doua zi. "Pacientul a solicitat un echipaj al Ambulanţei, deoarece manifesta simptomele unui abdomen acut, consecvente unei plăgi înjunghiate vechi de 24 de ore. A fost preluat şi transportat la Spitalul Tecuci", a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.

"Ciondăneala" frăţească a ajuns şi la urechile poliţiştilor, care au deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe. Anchetatorii aşteaptă acum un certificat medico-legal pentru a putea continua cercetările împotriva fratelui cuţitar.

Citit 1793 ori Ultima modificare Duminică, 27 Septembrie 2015 14:02

1 comentariu

  • postat de MacAddy
    Luni, 28 Septembrie 2015 11:02
    212.115.201.***
    cineva minte.
    ***://*****galati.ro/un-week-end-sangeros/
    Noaptea de sâmbătă spre duminică a adus neînțelegeri între doi frați din Corod. Cei doi, unul în vârstă de 38 de ani și celălalt de 46 s-au întâlnit la barul din comună, unde după ce au băut mai multe pahare s-au luat la cearta. etc
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.