Un gălățean, SPAIMA instituțiilor publice din Vrancea! Cum a JEFUIT bărbatul șefi ai APIA, Serviciului de Ambulanță și Companiei de Utilități Publice

Un gălățean, SPAIMA instituțiilor publice din Vrancea! Cum a JEFUIT bărbatul șefi ai APIA, Serviciului de Ambulanță și Companiei de Utilități Publice
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Un gălățean, specializat în furturi din instituțiile publice, a făcut ravagii la Focșani, unde a lăsat mai mulți șefi ai APIA, Serviciului de Ambulanță, dar și ai Companiei de Utilități Publice fără bani, genți și telefoane.

Potrivit Monitorul de Vrancea, prima faptă a fost comisă în luna mai, iar ultima - pe data de 9 noiembrie, atunci când i-a furat directoarei adjuncte a APIA suma de 485 de lei și un telefon mobil, chiar din propriul birou, după ce aceasta ieșise din încăpere, închisese ușa, însă nu o și încuiase. Potrivit polițiștilor, citați de jurnaliștii vrânceni, gălățeanul a profitat astfel de absența angajaților instituției și a scotocit până a descoperit banii și telefonul.

Polițiștii au constatat că gălățeanul, în vârstă de 51 de ani, a furat, chiar pe data de 14 mai, 4.000 de lei din borseta șefului Serviciului Investiții din cadrul Companiei de Utilități Publice Focșani, iar pe data de 22 octombrie a furat 3.300 de lei și 300 de euro dintr-un birou al Serviciului de Ambulanță Județean Focșani, banii aparținând directorului tehnic al instituției.   

Potrivit presei vrâncene, gălățeanul a dat cea mai mare lovitură, pe data de 21 iulie, la Arta Modei, de unde a furat 15.000 de lei direct din casierie, într-un moment de neatenție al angajaților.

Titi Brudiu, care a „operat” și în Brăila, după același model, a primit chiar vineri, 4 decembrie, mandat de arestare pentru 30 de zile.

Citit 2593 ori Ultima modificare Sâmbătă, 05 Decembrie 2015 14:55

4 comentarii

  • postat de Un hoț orientat
    Duminică, 06 Decembrie 2015 10:15
    178.138.63.***
    Păi și cu furatul, este ca la pescuit....te duci unde are balta pește....și unde dai cu furatul? Prin instituții unde există bugetatul și ceva șpagă pusă deoparte, prin poșete, haine, sertare, birouri...s-a orientat hoțul, știe hoțul unde există banul în surplus. Și apoi, hoțul este isteț, știe că șpaga nu se reclamă la poliție, birouri furturi, că se dă de gol bugetatul șpăgar și ajunge la DNA și din reclamant că a fost furat, ajunge șpăgarul bugetat, hoț din buzunare-mită.
    2
    6
    Raportează
  • postat de x
    Sâmbătă, 05 Decembrie 2015 19:26
    89.136.4.***
    În atenția publicației Viața Liberă:
    Când cineva vă arată unele imperfecțiuni/neîmpliniri ale articolelor dv. si, ulterior, dați curs acelui comentariu, vă rog să faceți și o completare la acel comentariu precum că ați ținut cont de el, pentru ca următorii cititori să înțeleagă faptul că, în unele situații, comentariul PARE a nu mai fi corect adresat.
    În situația de față, pe lângă faptul că (EU) vă mulțumesc pentru că m-ați luat în considerare, vă aduc la cunoștință că, odată cu postarea comentariului, am făcut și un screen saver al FORMEI inițială a articolului, în care paragraful al doilea avea ALT conținut.
    Închei cu păreri de rău asupra comportamentului dv., pe care îl apreciez ca NEPOLITICOS față de cititorii fideli și care, dacă vă comunică unele lucruri, nu o fac întotdeauna "ca să vă dea peste nas" (deși, în acest caz, ați merita'o).
    0
    7
    Raportează
  • postat de dany
    Sâmbătă, 05 Decembrie 2015 18:52
    195.158.67.***
    Furaciosul...banuiesc ca si politia a ajuns la aceiasi concluzie cu mine....acele persoane isi luase aceea suma infirma de bani pentru a cumpara pachet la pauza de masa....
    1
    10
    Raportează
  • postat de x
    Sâmbătă, 05 Decembrie 2015 14:06
    89.136.4.***
    În atenția C.D.:
    Încă din titlu mă așteptam să aflu "CUM a jefuit" con-băștinașul nostru.
    Din păcate, în afara de sintagma "furturi din instituțiile publice", cred că autoarea mai poate "lucra" un pic la articol, pentru lămurirea deplină a noastră.
    Mulțumesc anticipat.
    2
    10
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.