Celebrul autobuz al lui Moş Crăciun revine în Galaţi, pe 23 decembrie! Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, autobuzul va circula pe traseul 102, începând cu ora 12,00, iar cei mici vor avea, astfel, ocazia să se întâlnească cu Moşul, pentru a-i spune ce-şi doresc de Crăciun. Celor mai cuminţi şi nerăbdători prichindei, Moş Crăciun le-a pregătit surprize şi mici cadouri, cu care îi aşteaptă în autobuzul lui magic, ce va poposi pentru a patra oară la Galaţi. Totul se datorează Centrului de Iniţiativă Comunitară Galaţi (CIC), împreună cu Transurb Galaţi şi sponsorul principal IML Motoare, împreună organizând a patra ediţie a Proiectului „Inimă bună de la Moş Crăciun”. Această acţiune are rolul de a le aduce gălăţenilor, mici şi mari, magia sărbătorilor de iarnă în inimi. Prin această activitate, voluntarii din cadrul Centrului de Iniţiativă Comunitară şi partenerii lor doresc să promoveze implicarea activă a gălăţenilor în viaţa comunităţii şi să susţină iniţiativele sociale realizate în folosul oraşului nostru. Accesul în autobuz se va face gratuit, în mod organizat, între orele 12,00 şi 18,00.
Atenţie, copii!/ Autobuzul lui Moş Crăciun circulă prin oraş pe 23 decembrie! Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Alessia Pop este „Vocea României” 2025. Un gălăţean şi un brăilean au făcut spectacol în marea finală de la Pro Tv Ba al nostru-i mai... Crăciun Cum putem susține creativitatea copiilor Antena 1, cu patru pași „în urma” Pro Tv Cât de mare ar putea fi taxa de salubrizare în 2026. Proiectul de indexare a dărilor locale, în dezbatere publică
Mai multe din această categorie:

