PROGNOZA METEO/ VREMEA se răceşte în ultimele zile din decembrie

PROGNOZA METEO/ VREMEA se răceşte în ultimele zile din decembrie
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Vremea se răceşte începând de luni, 28 decembrie, în toată ţara. În ultimele zile din decembrie, de Revelion şi la începutul noului an vor fi temperaturi între 0 şi 5 grade ziua şi între -7 şi -2 grade noaptea, iar ninsori sunt posibile doar la munte, dar vor fi slabe şi temporare, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Valorile termice înregistrate în perioada Crăciunului au fost cu aproximativ 11 grade Celsius mai ridicate faţă de cele specifice acestei perioade, cea mai ridicată temperatură, de 18 grade, fiind la Râmnicu Sărat.

Potrivit meteorologilor, cea mai scăzută temperatură din ţară în această perioadă, de -5 grade Celsius, a fost măsurată, duminică dimineaţă, 27 decembrie, la Miercurea Ciuc, în judeţul Harghita, o valoare termică mult mai ridicată faţă de -33 grade Celsius în 1998, cea mai scăzută temperatură minimă de când se fac măsurători în judeţ.

Şi în Moldova, de luni, 28 decembrie, vremea începe să se răcească. Se vor înregistra temperaturi maxime între 1 şi 4 grade ziua şi între -5 şi -2 grade noaptea. De asemenea, în ultimele zile din acest an şi în primele zile din ianuarie este posibil să se producă precipitaţii temporare şi slabe cantitativ.

Mai multe despre valorile termice înregistrate în perioada Crăciunului, poţi CITI AICI (CLICK PENTRU DETALII).

AFLĂ cum va fi VREMEA luni LA GALAŢI (PENTRU DETALII, CLICK AICI)

Sursa foto: financiarul.ro

Citit 1869 ori Ultima modificare Luni, 28 Decembrie 2015 00:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.