Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) vă oferă ediția revizuită și adăugită a colecției de prevederi legale românești și studii de caz privind libertatea de exprimare în România – “Cazuistica libertății de exprimare în jurisprudența românească”. Colecția conține articole de lege, studii de caz și documente cu valoare normativă și poate fi descărcată aici
În perioada octombrie 2014 – aprilie 2015, echipa Centrului pentru Jurnalism Independent a realizat peste o sută de interviuri cu manageri, editori, jurnaliști din presa locală și centrală pentru a face o radiografie a problemelor mass-media, așa cum se văd ele „de la firul ierbii”. Concluziile întâlnirilor[1] indică, printre altele, adâncirea crizei economice, accentuarea controlului politic, depopularea și deprofesionalizarea redacțiilor. Sarcinile jurnaliștilor au crescut. Trebuie să producă și materiale pentru edițiile online, să facă fotografii, să filmeze, să editeze, să pună materialele pe site și, de asemenea, să le asigure promovarea. Mai mult, nu mai există interes pentru pregătirea profesională a jurnaliștilor, deși aceștia simt măcar nevoia unei informări privind legislația care le influențează activitatea. Au apărut prevederi legale noi iar Codurile Civil și Penal adoptate în 2009 au început să fie aplicate și s producă efecte la nivelul cazuisticii.
Toate acestea au reprezentat un motiv de a revizui și completa lucrarea inițială, transformând-o într-un instrument de lucru actual pentru toți cei aflați în căutarea justului echilibru dintre libertatea de expresie și protecția corespunzătoare a celorlalte drepturi fundamentale ale persoanelor. Prima ediție a fost realizată în 2013, după ce, prin raportul MCV din ianuarie 2013, Uniunea Europeană exprima, pentru prima oară în istoria recentă a României, îndoieli la adresa mass-media. De asemenea, făcea apel la “revizuirea” legislației în sensul întăririi protecțiilor, în detrimentul consolidării libertății de expresie.
Demersul nostru a vizat o analiză aprofundată a legislației românești care are atingere cu aspecte ale libertății de exprimare sau care ar putea afecta, într-un context sau altul, munca jurnalistului. În acest sens, am pregătit ocolecție de articole de lege care au fost sau ar putea fi folosite în acest scop. Am urmărit, de asemenea, modul în care se reflectă acestea în jurisprudența actuală, studiind spețe reale în care au fost implicați jurnaliștii în ultimii ani. Am analizat, în egală măsură, și alte documente cu valoare normativă, pornind de la ideea ce se regăsește în documentele europene conform căreia co- sau auto-reglementarea sunt alternative viabile la reglementarea prin lege și statele membre ar trebui să încurajeze și să susțină aceste forme alternative, acolo unde ele își demonstrează eficiența. De aceea, colecția noastră de articole de lege este completată de coduri de conduită în zona mass-media sau a Justiției.
“Utilizarea constantă și coerentă a prevederilor legale, în respectul libertății de exprimare chiar și atunci când se urmărește protejarea demnității sau reputației personale, este un prim pas necesar înainte de a deschide orice altă discuție referitoare la cadrul legal”, consideră Ioana Avădani, director executiv CJI.
O primă concluzie care s-a desprins din cercetarea noastră este că România dispune de un cadru legislativ cuprinzător și detailat, care oferă suficiente protecții pentru demnitatea umană și viața privată, precum și căi de remediere la îndemâna celor care se simt lezați. Acestea se aplică atât în dreptul civil, cât și în cel penal. Majoritatea cauzelor studiate gravitează în jurul chestiunii demnității umane, a dreptului la imagine și reputație – echivalentul infracțiunilor de insultă și calomnie din vechiul Cod Penal, care odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal au dispărut din lexiconul juridic. O analiză a spețelor demonstrează că există destul de puține procese intentate jurnaliștilor din marile companii de media, ca și cum justițiabilii s-ar feri să intre într-o confruntare juridică cu aceștia, temându-se că bătălia este pierdută dinainte. Astfel, mai mulți dintre interlocutori și-au exprimat convingerea că o bătălie cu mass-media nu poate fi câștigată, chiar dacă ar câștiga un eventual proces în instanță. O atare timorare conduce la un al doilea paradox: cu cât mai agresiv este un canal mediatic, cu atât mai puțină presiune de conformare la normele legale și profesionale se pune asupra lui. În schimb, prevederile legale care pot fi utilizate la adresa jurnaliștilor sunt utilizate uneori abuziv pentru a limita expunerea legitimă, în interes public, a unor fapte sau conduite ilegale, imorale sau criticabile. În esență, deși legea este văzută ca un mijloc puternic de punere în echilibru a unor drepturi care intră în conflict (libertatea de informare, libertatea de exprimare, pe de o parte, dreptul la intimitate și demnitate, pe de alta), ea este utilizată mai degrabă ca un mijloc de intimidare sau de inducere a auto-cenzurii. În plus, presiunile asupra jurnaliștilor nu se mai exercită direct, la nivelul conținutului editorial. Formele de presiune s-au diversificat și au devenit mai subtile, ele exercitându-se și prin aspecte ale dreptului muncii sau ale gestionării proprietății intelectuale (contracte constrângătoare pentru jurnaliști, forme de angajare cu protecții sociale slabe etc). La rândul lor, acestea vulnerabilizează jurnalistul și îl conduc spre auto-cenzură.
Așa cum era de așteptat, cea mai puternică reglementare se înregistrează în domeniul televiziunii. Nu numai că televiziunea constituie cel mai puternic sector media din România (din punct de vedere economic), dar ea este și principalul mijloc de informare și divertisment pentru români. În plus, consumul de televiziune în România este printre cele mai mari din Europa. Expunerea publicului la programele de televiziune este extensivă și, ca atare, influența ei probabilă asupra informării și formării opiniilor publicului este mare. Se justifică, astfel, nevoia sporită de reglementare – prin lege, prin co-reglementare sau auto-reglementare. În ultimii ani, publicul a simțit nevoia de reacție din partea CNA, formulând numeroase plângeri despre diferite derapaje ale posturilor de radio sau televiziune, văzând în CNA un pol important în aplicarea măsurilor care impun justul echilibru între libertatea de exprimare și alte drepturi individuale. Legea Audiovizualului este aliniată standardelor europene, procedura de sesizare este simplă, CNA trebuie să trateze toate sesizările primite, dezbaterile și deciziile sunt publice. Cei nemulțumiți de deciziile CNA se pot adresa instanțelor de judecată, care confirmă sau infirmă aceste decizii. Dar disfuncționalitățile interne de la nivelul CNA au blocat activitatea instituției, situație care a dus la creșterea frustrării publicului și la (re)apariția ideii de desființare a Consiliului. Ediția din 2013 releva importanța crucială a consolidării instituționale a Consiliului pentru buna funcționare a audiovizualului românesc. Influențele politice sunt citate, cel mai adesea, ca fiind principalul factor de vulnerabilitate a CNA. Față de momentul 2013, a devenit imperioasă și rezolvarea problemelor de management la nivelul CNA, pentru a recâștiga credibilitatea unei instituții vitale pentru însănătoșirea audiovizualului românesc.
Consiliul Național de Combatere a Discriminării (CNCD), este prima “instanță” a plângerilor legate de discursul discriminatoriu. Ca și în cazul CNA, CNCD are potențialul de a se transforma într-o instituție–expert, jucându-și nu numai rolul de arbitru, ci și pe cel de educare a publicului. Studiul din 2013 releva că numărul cazurilor, relativ la mediul online, este oarecum mic, deși discursul rasist sau cel instigator la ură este abundent cu predilecție în mediul virtual. De altfel, în 2014, din cele 776 de plângeri adresate CNCD, doar 105 au avut ca temă demnitatea personală[2]. Putem spune că toleranța la intoleranță este mare în România și că doar o consolidare a vizibilității și încrederii publice în CNCD va face ca numărul sesizărilor către Consiliu să crească, asanând discursul public de componentele ilegale sau dăunătoare.
Discuțiile purtate cu magistrații (în 2013) și cu jurnaliștii au evidențiat necesitatea existenței unor asociații profesionale puternice și coerente, care să intervină în apărarea reputației profesionale a membrilor lor. Magistrații au subliniat „obligația de rezervă” pe care o au față de justițiabili, ceea ce îi plasează într-o poziție de aparentă inferioritate în raport cu jurnaliștii, care se bucură de o libertate de expresie de care pot, de altfel, și abuza. În acest context s-a subliniat rolul crucial al mecanismelor de „apărare a reputației” la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii (prin Inspecția Judiciară), dar și efectele limitate pe care aceste mecansime le au la nivelul societății. La rândul lor, jurnaliștii au subliniat că această neîncredere publică a fost alimentată de cazuri în care solidaritatea profesională a fost pusă înaintea adevărului și CSM a apărat reputația profesională a unor magistrați împotriva cărora, ulterior, a fost deschisă urmărirea penală exact pentru rațiunile semnalate de jurnaliști. În același timp, jurnaliștii au semnalat slăbiciunea unei generalizări de tipul “presa face” sau “jurnaliștii sunt corupți/agresivi/prost pregătiți/mercenari”. Ambele grupuri și-au exprimat dorința de a se bucura de protecție profesională, care să crească credibilitatea publică a profesiei și care să ajute publicul să facă distincția între comportamentele corecte și cele care se abat de la normele etice. Pentru aceasta, asociațiile profesionale ar trebui să crească și să se maturizeze, oferind membrilor lor acest tip de servicii de reprezentare profesională, acolo unde membrii individuali nu pot acționa în nume propriu. Dincolo de serviciile oferite membrilor lor, asociațiile profesionale ale celor două grupuri pot să colaboreze în eliminarea neînțelegerilor și neîncrederii și la elaborarea unor documente de auto-reglementare a relației dintre ele. A fost amintit cazul Ghidului privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media, o inițiativă promițătoare, dar a cărei realizare a frustrat jurnaliștii, în ambele dăți când acest document a fost supus dezbaterii publice. Transparența procesului a fost scăzută, ceea ce nu a permis consultarea tuturor celor interesați. În plus, propunerile jurnaliștilor nu au fost luate în considerare.
Studiul nostru a relevat tendința crescătoare a incidenței cazurilor care implică noi tehnologii. Au apărut spețe pe tema libertății de exprimare în medii atipice, cum ar fi blogurile sau rețelele sociale. Deși acestea nu sunt încă numeroase, tendința va fi de creștere accentuată. De altfel, toate cazurile tratate în lucrarea de față care implică publicații s-au referit la articole publicate (și) online. Legislația românească este acoperitoare, putând fi aplicată cu ușurință și domeniului online. Aplicarea ei rămâne, însă, problematică deocamdată, existând soluții care acționează în detrimentul libertății de exprimare sau care sunt tehnic inaplicabile, deoarece ignoră modul în care funcționează Internetul.
Educarea publicului devine o componentă vitală. Noile tehnlogii au “democratizat” discursul public, deschizând accesul la sfera publică al oricărei persoane care dispune de o conexiune de Internet. Astfel, o funcție rezervată până de curând jurnaliștilor profesioniști – anume culegerea și diseminarea de informații – este în zilele noastre la îndemâna oricui. O atare deschidere a sferei publice a dus însă la diluarea normelor profesionale care caracterizau jurnalismul și care impuneau cerințe de onestitate, echilibru, verificare a informațiilor și protejare a celorlalte persoane. În mediul actual, dacă oricine poate “genera conținut”, astfel de obligații ar trebui să facă parte din educația de bază a tuturor, pentru a asigura menținerea unei minime calități a spațiului public. Ca atare, este necesară educarea generală a abilităților de a recepta și intepreta critic mesajul media (media literacy), precum și cunoașterea drepturilor și obligațiilor legale presupuse de practicarea discursului public.
‘În concluzie, considerăm că soluția pentru îmbunătățirea climatului în mass-media din România, pentru eliminarea exceselor editoriale și pentru asigurarea justului echilibru între libertatea de exprimare și alte drepturi individuale nu se găsește în schimbări sau ajustări de ordin legislativ. România are un instrumentar legislativ de reglementare și coreglementare suficient, dar acesta nu este utilizat pentru sancționarea derapajelor editoriale”, a încheiat Ioana Avădani.
Cei interesați de studiul cazuisticii privind libertatea de expresie în România au la dispoziție, începând cu decembrie 2015, și un alt instrument: Portalul de Jurisprudenţă Românească (www.rolii.ro), gestionat deInstitutul Român pentru Informaţii Juridice. Acesta conține, în acest moment, un număr de 2,2 milioane de hotărâri judecătoreşti datând din anii 2013-2015.
Ediția revizuită, publicată în ianuarie 2016, a fost realizată în cadrul proiectului Consolidarea Convenției Organizațiilor de Media, coordonat de CJI în parteneriat cu Centras. Proiectul, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, și-a propus să sprijine creșterea capacității organizațiilor profesionale ale jurnaliștilor de a susține interesul moral și legal al breslei și – în egală măsură – al publicului, în condițiile unei piețe profund marcate de probleme economice și de erodarea încrederii în mass-media.
Convenția Organizațiilor de Media (COM) s-a născut în 2002, din dorința de a oferi mai multă vizibilitate și putere de negociere profesioniștilor din mass-media. COM este o coaliție informală de asociații de jurnaliști, de alți profesioniști din mass-media, sindicate și organizații patronale care au identificat linii de acțiune comune pentru consolidarea sectorului mass-media din România și promovarea intereselor de grup ale breslei. Coordonarea COM și secretariatul tehnic au fost asigurate de CJI și ActiveWatch.
De la înființarea sa, COM a derulat întâlniri sau conferințe pe teme apropiate de obiectivele sale și a reacționat atunci când principiile sale fundamentale au fost în pericol. Cel mai important rezultat al activității COM rămâne elaborarea și adoptarea celor două documente de auto-reglementare, Statutul Jurnalistului și Codul Deontologic al COM, în iulie 2004. Ulterior (2009), COM a fost factorul motrice în elaborarea și adoptarea Codului Deontologic unificat, care sintetizează prevederile a peste 15 documente de auto-reglementare diferite.
Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la tel: 021.311.13.76/, 0726.108.245 sau e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Cristina Lupu, Manager de comunicare și proiecte al CJI.
Proiect finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, puteți accesa www.eeagrants.org .
[1] Analiza integrală poate fi consultată la http://www.cji.ro/wp-content/uploads/2015/05/Mass-media-in-2014.pdf
[2] CNCD, Raport de activitate pe 2014 http://cncd.org.ro/files/Raport_CNCD_2014.pdf . Datele pentru 2015 nu au fost disponibile în momentul editării rezentei versiuni.
