Pensionarii au protestat la Prefectură pentru a cere demisia Guvernului

Pensionarii au protestat la Prefectură pentru a cere demisia Guvernului
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Aproximativ 200 de pensionari din Galaţi au pichetat, ieri, sediul Prefecturii Galaţi. Alături de ei, în semn de solidaritate, s-au aflat lideri ai pensionarilor din Teleorman şi Giurgiu.

Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că Legea pensiilor nu se aplică aşa cum ar trebui şi că sunt obligaţi, unii dintre ei, să plătească impozit pe venit. Printre protestatari au fost însă şi oameni care vor ca Guvernul să ia în calcul faptul că sunt pensionari care abia reuşesc să trăiască de pe o zi pe alta, după zeci de ani de muncă.

"Am fost cadru medical şi acum nu îmi ajunge pensia nici măcar să îmi cumpăr mâncare. Îmi plătesc toate datoriile la zi, iar pentru medicamente nu mai am bani. Sunt ca şi moartă", ne-a spus o protestatară. "Cei care nu au fost în stare să facă ceva să plece. Nu mai vrem să plătim impozit pe pensie, pentru că am plătit impozit când eram salariat", a completat un alt manifestant.

Pensionarii au scandat împotriva ministrului Muncii, a prim-ministrului şi a întregului guvern. Aceştia au cerut demisia guvernanţilor, nemulţumiţi de faptul că li s-a spus de la Bucureşti că, momentan, nu se pot lua decizii importante. "Semnalul guvernanţilor este clar. Ei spun clar că nu sunt puşi decât pentru şase luni. Le-am explicat că, în momentul în care spun aşa ceva, este clar că ţara nu este guvernată şi trebuie să-şi dea demisia. Susţin că nu au drept de semnătură, dar în schimb sifonează bani pe toate părţile. Este clar că este un guvern trimis de Bruxelles, agreat de către preşedintele României, dar "România lucrului bine făcut" nu se cunoaşte" , ne-a declarat Vasile Popa, unul dintre reprezentanţii pensionarilor strânşi ieri în faţa Prefecturii.

Pensionarii gălăţeni sunt decişi să-şi continue acţiunile de protest până când doleanţele lor îşi vor găsi rezolvarea.

Citit 1905 ori Ultima modificare Vineri, 04 Martie 2016 17:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.