Peste 700 de gălăţeni s-au înscris la examenul de la Poliţie. Unde este cea mai mare concurenţă

Peste 700 de gălăţeni s-au înscris la examenul de la Poliţie. Unde este cea mai mare concurenţă
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

*Distanţa faţă de municipiul reşedinţă de judeţ a fost criteriul decisiv în opţiunile candidaţilor pentru angajări în Poliţie din sursă externă

Salariu stabil, job asigurat şi, dacă tot e la ţară, nu prea departe de oraş. Au fost obiectivele vizate de cei mai mulţi dintre gălăţenii care au ales să îşi încerce norocul la examenul de recrutare în poliţie, care şi-au putut exprima opţiunile până pe 8 aprilie.

705 candidaţi au fost înregistraţi la Serviciul de Resurse Umane al IPJ Galaţi pentru cele 35 de posturi de agenţi scoase la concurs, cele mai multe cereri fiind depuse pentru comuna Vânători, în număr de 54. Nici pentru postul de la Şendreni, o altă localitate situată în „coasta” Galaţiului, nu sunt deloc puţini aspiranţi, 52 de persoane dorindu-şi să devină ajutor de şef la post la 13 kilometri de reşedinţa de judeţ. Următoarele pe lista opţiunilor sunt comunele Tudor Vladimirescu, cu 39 de candidaţi, Tuluceşti, cu 38 de candidaţi, şi Cuza Vodă, cu 28. La polul opus, posturile din comunele îndepărtate de oraş au avut cea mai puţină căutare. 11 persoane şi-au arătat disponibilitatea de a concura pe postul de la Bălăbăneşti, la peste 80 de kilometri distanţă de capitala judeţului, tot atâţia înscriind-se pentru Brăhăşeşti, comună aflată la 109 kilometri, adică circa două ore de mers cu maşina. Singurul post destinat reîncadrării, rezervat foştilor poliţişti, se află la Frumuşiţa şi este vânat de 10 candidaţi.

Termen prelungit pentru fişa medicală

Astăzi, 15 aprilie, este data până la care candidaţii înscrişi la concurs trebuie să-şi depună dosarele complete pentru examen, la Serviciul de Resurse Umane al Poliţiei Galaţi. Cei care nu şi-au făcut vizita medicală completă şi deci nu vor putea ataşa până la această dată fişa care să ateste capacităţile fizice, trebuie să ştie că o vor mai putea face până pe 22 aprilie, terenul fiind prelungit faţă de data avansată iniţial. După evaluarea stării medicale, următoarea probă din concurs este testarea psihologică, aceasta urmând să se susţină, cel mai probabil, într-un centru zonal, ce va fi stabilit în zilele următoare. Probele sportive vor preceda ultima etapă a examenului, testarea cunoştinţelor de legislaţie, care se va susţine pe 14 mai.

Citit 4108 ori Ultima modificare Joi, 14 Aprilie 2016 16:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.