A fost inventat sistemul de AER CONDIȚIONAT care nu foloseşte electricitate (VIDEO)
Foto: Sursa foto: europafm.ro

A fost inventat sistemul de AER CONDIȚIONAT care nu foloseşte electricitate (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

A fost inventat aerul condiţionat care nu foloseşte electricitate, a relatat europafm.ro. Soluţia este extrem de eficientă, atât din punct de vedere al costurilor, dar şi al faptului că nu afectează mediul înconjurător.

Două companii din Bangladesh au demarat proiectul Eco-Cooler, prin care încearcă să le ofere locuitorilor din această țară şansa la o viaţă normală, fără a fi nevoiţi să cheltuiască sume mari de bani. Peste 70 la sută din populaţia din Bangladesh trăieşte în locuinţe provizorii, din cauza ameninţărilor continue ale inundaţiilor. Cele mai multe barăci nu sunt conectate la o reţea de electricitate, astfel că pe timpul verii, când temperaturile ating valori foarte mari, şansele de a te răcori într-o astfel de casă sunt aproape nule.

Metoda propusă de specialişti implică folosirea unor sticle de plastic, cu ajutorul cărora nivelul de temperatură din interiorul caselor poate fi redus fără aport de electricitate.

Sistemul este realizat prin tăierea în două bucăţi a unor sticle de plastic şi montarea acestora pe un panou. Planşa poate fi apoi montată în rama unui geam, pentru ca, atunci când bate vântul, aerul să intre cu mai mare putere în interiorul locuinţei. Inventatorii spun că, folosind Eco-Cooler, temperatura din casă poate scădea chiar şi cu 5 grade Celsius.

După o serie iniţială de teste, proiectul Eco-Cooler a fost făcut disponibil pe internet, pentru ca oricine să îl poată accesa gratuit. Materiile prime sunt uşor de găsit, astfel că sistemul se dovedeşte a fi soluţie foarte bună din punct de vedere al costurilor şi al protejării mediului înconjurător. PENTRU MAI MULTE DETALII ȘI PENTRU A VEDEA IMAGINI VIDEO - CLICK AICI

Citit 3820 ori Ultima modificare Joi, 23 Iunie 2016 01:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.