O femeie de 58 de ani din Galaţi este cea mai "proaspătă" victimă a tâlharilor care vânează bijuterii scumpe. Doi infractori, tineri şi mânaţi de dorinţa de a pune mana rapid pe o mică avere, au atacat-o la primele ore ale dimineţii de vineri, 8 iulie, în scara blocului în care femeia locuieşte. Profitând de faptul că nu era nimeni în preajmă, indivizii au încolţit-o pe scările imobilului, şi, sub ameninţări şi violenţe, i-au smuls de la urechi cerceii de aur, în valoare de 600 de lei, după care au dispărut. Apelul rapid al femeii prin care a anunţat poliţia de cele păţite a ajutat la prinderea relativ rapidă a suspecţilor. Doi bărbaţi din Galaţi, unul de 21 şi altul de 34 de ani, au fost duşi în faţa magistraţilor, care au emis pe loc mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Poliţiştii nu exclud ca aceştia să mai aibă la activ şi alte fapte de acest gen şi continuă cercetările.
Atenţie, se fură bijuterii! O gălăţeancă a fost lăsată fără cercei în scara blocului Scris de Mariana Constandache
Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Rusia a testat un nou sistem nuclear Unde sunt amplasate astăzi radarele poliției Poliția franceză a făcut primele arestări în cazul jafului de la Luvru. Cine sunt suspecții Trump nu vrea să se mai întâlnească cu Putin Un polițist gălățean şi colega sa de club, campioni europeni la karate
Mai multe din această categorie:

