Deţinuţii cuminţi au curăţat malul Siretului

Deţinuţii cuminţi au curăţat malul Siretului
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

12  persoane private de libertate clasificate în regimul deschis, aflate în custodia Penitenciarului Galaţi, au  participat sâmbătă, 24 septembrie, în calitate de voluntari, la activităţi de ecologizare şi igienizare pe malul râului Siret. La finele activităţii, voluntarii au strâns aproape o sută de saci de deşeuri care au fost predaţi Ecosal Galaţi.

Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul parteneriatului încheiat atât la nivel local, cât şi naţional, între Penitenciarul Galaţi, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Asociaţia „Viitorul în zori”, în cadrul campaniei de curăţenie naţionale „Let`s do it, Romania”, în care sunt implicate majoritatea unităţilor penitenciare din ţară.

"Prin participarea voluntară a persoanelor private de libertate la această acţiune se urmăreşte implicarea efectivă a penitenciarului în viaţa comunităţii, astfel încât să devină o parte activă a acesteia, pentru a facilita demersurile de reintegrare socială a persoanelor private de libertate", a subliniat subinsp. Simona Costache, purtător de cuvânt al Peniteciarului Galaţi.

Citit 2058 ori Ultima modificare Luni, 26 Septembrie 2016 01:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.