MOȘ CRĂCIUN vine, anul acesta, cu bicicleta
Foto: Foto ”Viața liberă”, Teodora Miron

MOȘ CRĂCIUN vine, anul acesta, cu bicicleta
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Zeci de biciclişti costumaţi în Moş Crăciun au pedalat sâmbătă pe străzile Galaţiului petru a aduce un zîmbet pe chipurile gălăţenilor. Membri ai diferitor cluburi de ciclism, Moşii au fost încărcaţi şi cu dulciuri şi cadorui pentru copii. Astfel, pe traseu, fiecare copil întâlnit a primit bomboane de la Moşi.

Traseul, început în Micro 19, s-a finalizat în Parcul Eminescu. Aici copii au primit şi pungi cu daruri. Mai mult, Moşii au promis că vor mai veni o dată pentru toţi copii cuminţi în noaptea de Ajun.

Ajunsă la cea de-a şasea ediţie, acţiunea intitulată “Ciclo Moşul” a fost coordonată de Sorin Stanciu. “Acţiunea este organizază de Clubul de Ciclism Galați împreună cu celelalte două cluburi de ciclism din oraș. Gălăţenii au ocazia să ne vadă zilnic, începând de astăzi şi până pe 23 decembrie. Încercăm să aducem un zâmbet atât pe feţele copiilor, cât şi a adulţilor”, ne-a declarat Sorin Stanciu.

Aşadar, în lipsa zăpezii, anul acesta Moş Crăciun vien cu… bicicleta.

Citit 5399 ori Ultima modificare Duminică, 18 Decembrie 2016 12:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.