Se plănuieşte scurtarea valabilităţii PERMISELOR de conducere. Care ȘOFERI sunt vizaţi

Se plănuieşte scurtarea valabilităţii PERMISELOR de conducere. Care ȘOFERI sunt vizaţi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Potrivit unui proiect legislativ aflat pe masa parlamentarilor, şoferii care au depăşit vârsta de 70 de ani ar putea fi obligaţi să facă vizita medicală în fiecare an pentru a mai avea drept să conducă. Valabilitatea permiselor eliberate persoanelor care depăşesc această vârstă ar urma să fie de un an, ca derogare de la regula generală conform căreia un carnet de conducere este valabil pe o perioadă de 10 ani.

Conducătorii auto trecuţi de vârsta de 70 de ani ar putea să nu mai şofeze dacă medicii vor stabili că nu mai au aptitudinile necesare ori dacă au boli care îi fac incompatibili cu această îndeletnicire. Cel puţin asta intenţionează să stabilească legiuitorii, care au iniţiat un proiect de modificare a normelor care prevăd condiţile de dobândire şi valabilitarea permiselor de conducere şi care îi vizează în principal pe şoferii în vârstă. Astfel, conform documentului, şoferii vârstnici ar putea fi obligaţi să mearg anual la medic pentru vizita medicală, pentru a se stabili dacă starea lor de sănătate este suficient de bună pentru a conduce în siguranţă. În cazul în care medicii vor decide că un şofer este în continuare apt să conducă, poliţia va elibera un permis valabil pentru un an, la finele căruia şoferul va trebui să se prezinte pentru o nouă evaluare. În prezent, valabilitatea generală a unui permis de conducere este de zece ani, indiferent de vârsta deţinătorului. Propunerea a stârnit unele nemulţumiri din partea conducătorilor auto, în ciuda faptului că are la bază date statistice care arată că multe accidente rutiere sunt provocate de şoferi în vârstă sau cu probleme de sănătate.

"Mi se pare discriminatoriu ca şoferii bătrâni să fie anual trimişi la medic şi să trebuiască să plătească fişa medicală. Ar trebui ca medicii de familie să fie cei care anunţă poliţia în momentul în care un pacient are o afecţiune care îi împiedică să şofeze", este de părere Nicu Crăciun, şofer.

Citit 2747 ori Ultima modificare Joi, 29 Decembrie 2016 02:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.