Motociclist spulberat la Grădina Botanică

Motociclist spulberat la Grădina Botanică
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ziua de joi nu s-a încheiat într-o notă optimistă. Din contră: sirenele celor două ambulanţe SMURD sosite pe Faleza Superioară, pentru intervenţia la un accident în care un motociclist fusese catapultat de pe motor, făceau ca atmosfera să vorbească de la sine.

„Petru Pintilie (33 ani), din Galaţi, îşi conducea Skoda Octavia, joi seara, la ora 22,45, pe strada Marea Unire”, a declarat agentul-şef Ştefănache Stan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.

„Ajuns în dreptul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, şoferul a întors, dar nu s-a asigurat şi a acroşat o motocicletă Yamaha, corect condusă de către Ionuţ Bădoi (20 ani), din Galaţi. Motociclistul a fost rănit grav în urma impactului, el alegându-se cu o fractură la piciorul drept”.

Victima a fost internată, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri.

Citit 805 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.