Săptămânalul „Acţiunea” acuză presiuni politice

Săptămânalul „Acţiunea” acuză presiuni politice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit celor de la săptămânalul „Acţiunea”, un control făcut de către comisarii Gărzii Financiare timp de 3 zile, nu s-a soldat, la finalul verificărilor, cu nicio amendă. În schimb, tirajele distribuite gratuit de către editor au fost considerate vândute.

Astfel, potrivit lui Cezar Amariei, redactorul şef al săptămânalului, 95.228 de exemplare din cele 32 de ediţii apărute până la data controlului au fost considerate lipsă de gestiune, deşi ele fuseseră distribuite gratuit, iar reprezentanţii societăţii care editează ziarul au prezentat dovezi în acest sens, dovezi care nu ar fi fost luate în seamă.

Practic, susţin cei de la „Acţiunea”, Garda Financiară a considerat că acele retururi puse gratuit în cutiile poştale ale gălăţenilor nu sunt altceva decât ziare vândute şi că prin neplata TVA s-ar fi produs un prejudiciu la bugetul de stat de 42.664,5 lei. Aceste elemente l-au determinat pe Cezar Amariei să susţină că poate suspecta acest control de „comandă politică”.

„Acţiunea nu este un ziar de rebus. De-a lungul timpului am publicat mai multe anchete despre diverşi politicieni din Galaţi, iar modul în care a fost făcut controlul ne îndreptăţeşte să credem lucrul acesta. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre o societate înfiinţată acum 8 luni, care a înregistrat profit anul trecut, dar şi dacă ne gândim că verificarea la această societate a fost supervizată de către însuşi şeful Gărzii Financiare Galaţi, Toader Ţocu”, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, redactorul şef al săptămânalului gălăţean. 

În legătură cu acest subiect, o reacţie a avut şi Societatea Jurnaliştilor „Dunărea de Jos”.

Preşedintele acestei structuri, Ticu Ciubotaru, a precizat că, în mod normal, un control al Gărzii Financiare nu ar trebui să fie o ştire de presă, însă presiunile politice de care poate fi suspectată o acţiune a Gărzii, cum este cea făcută zilele trecute la societatea care editează săptămânalul „Acţiunea”, aduce aminte de presiunile politice făcute la începutul anilor ’90.

Acesta a adăugat că aduce în discuţie presiunile politice pentru că sunt deja de notorietate afinităţile legate de diverse partide pe care Toader Ţocu, actualul şef al Gărzii Financiare Galaţi, le-a manifestat de-a lungul timpului.

În final, Ticu Ciubotaru a punctat că aşteaptă un control al Gărzii şi la politicienii care în campaniile electorale dau gratuit găleţi şi brichete, nu doar la editorul unui ziar care a distribuit gratuit ziarele pe care nu a reuşit să le vândă. 

Alte reacţii au venit şi din partea Patronatului Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud-Est, reprezentat de către Radu Oprea. 

„Pe noi ne interesează povestea unui tânăr întreprinzător din România, iar această experienţă ne îngrijorează. Din acest motiv am înaintat un memoriu către Guvern, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Vrem ca autorităţile, dar şi întreprinzătorii să ia notă faţă de o astfel de acţiune cum este cea a Gărzii Financiare din Galaţi”, a susţinut Oprea.

Încercarea noastră de a intra în dialog cu cei de la Garda Financiară, pentru ca aceştia să expună, la rândul lor un punct de vedere a fost una lipsită de succes.

Coordonatorul instituţiei, Toader Ţocu, a avut telefonul mobil închis, iar ieri, în jurul orei 15,00, nici acesta, dar nici alţi reprezentanţi ai conducerii Gărzii nu se aflau la sediu.

Citit 1713 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.