Platformă de recrutare şi plasare de forţă de MUNCĂ pe site-ul Universităţii ”Dunărea de Jos”
Foto: Unica platformă funcţională din România de recrutare şi plasare de forţă de muncă universitară

Platformă de recrutare şi plasare de forţă de MUNCĂ pe site-ul Universităţii ”Dunărea de Jos”
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Angajaţii Departamentului de formare continuă şi transfer tehnologic (DFCTT) din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi au pus la punct o platformă care se vrea un intermediar performant între mediul de afaceri local sau naţional şi absolvenţi.

Proiectul celor de la DFCTT a produs deja primele angajări şi este în continuă extindere. "Suntem unica platformă funcţională din România de recrutare şi plasare de forţă de muncă universitară. Mai există un astfel de proiect la Politehnica Bucureşti, se numeşte Polijob, dar, din câte ştiu eu, nu e funcţional. Ne dorim să venim în întâmpinarea companiilor, care să găsească, pe această pagină, absolvenţi bine pregătiţi, studenţi pentru stagii de practică sau experţi ai universităţii, care pot fi consultaţi în orice domeniu. Pe viitor, vom colabora şi cu Departamentul de dezvoltare a carierei din Universitate, astfel încât să avem o strategie unitară", a declarat conf. univ. dr. Silvius Stanciu, directorul Departamentului.

Site gratuit pentru utilizatori

Platforma e construită pe mai multe niveluri: unul este destinat stagiilor de practică, al doilea absolvenţilor şi masteranzilor, un al treilea cuprinde oferte de muncă pentru doctoranzi, iar al patrulea nivel, încă în construcţie, vizează crearea unei zone de experţi, profesori din Universitate, care să poată fi consultaţi, la nevoie. Studenţii trebuie doar să se înscrie şi să precizeze la ce nivel doresc să activeze. Important de ştiut este că platforma e gratuită pentru toţi utilizatorii!

"Nu interzicem accesul unei persoane care nu aparţine UGAL sau nu e student. Se poate înscrie oricine, avem acoperire naţională, însă el se adresează, în principal, studenţilor noştri. Pe viitor ne gândim să traducem şi să internaţionalizăm site-ul, mai ales că piaţa e globalizată. Ne dorim să creştem numărul de angajaţi în cadrul absolvenţilor, vrem o pregătire mai bună a studenţilor noştri şi o corelare a programelor din Universitate cu piaţa muncii. Pentru noi, platforma reprezintă o modalitate de a ne verifica potenţialul: avem 2.000 de absolvenţi pe an şi vrem să ştim ce fac după terminarea studiilor", a precizat conf. univ. dr. Silvius Stanciu, directorul Departamentului de formare continuă şi transfer tehnologic.

Cei care se ocupă de platformă au fost prezenţi şi la Târgul de oferte de muncă şi internship, organizat recent de Liga Studenţilor din Galaţi.

Informaţii suplimentare găsiţi la: http://www.ugal-jobs.ro sau direct pe ugal.ro.

Citit 5076 ori Ultima modificare Marți, 11 Aprilie 2017 07:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.