LIVIU DRAGNEA rămâne CONDAMNAT în dosarul ”Referendumul”. DECIZIE DEFINITIVĂ a instanţei

LIVIU DRAGNEA rămâne CONDAMNAT în dosarul ”Referendumul”. DECIZIE DEFINITIVĂ a instanţei
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, luni, 24 aprilie, contestaţia la executare depusă de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, împotriva condamnării la doi ani de închisoare cu suspendare, primită în dosarul "Referendumul", informează Agerpres. Decizia este definitivă.

Liviu Dragnea ceruse anularea condamnării la doi ani de închisoare cu suspendare, primită anul trecut, în aprilie, în dosarul privind referendumul pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu. Dacă s-ar fi acceptat solicitarea, s-ar fi revenit la situaţia în care Liviu Dragnea ar fi fost condamnat în prima instanţă, deci prezumat nevinovat. Potrivit Digi 24, Liviu Dragnea a cerut anularea pedepsei arătând că motivarea deciziei definitive nu a fost semnată de aceiaşi judecători care au pronunţat-o. Cei doi magistraţi, printre care şi fosta şefă a Curţii Supreme, Livia Stanciu, nu mai erau în posturi la momentul apariţiei motivării.

Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în aprilie 2016, pentru fraudarea referendumului din 2012. Motivarea condamnării, un document de peste 300 de pagini, a apărut în februarie 2017. „Nu e vorba de albirea cazierului. E vorba de dreptul de a face această contestaţie. Pentru că un om care a fost condamnat are dreptul să ştie de ce a fost condamnat. De asemenea, are dreptul să fie sigur că toţi judecătorii au participat la luarea acelei decizii. Pentru că aici este vorba despre viaţa unui om. Am înţeles că mi s-a mărit pedeapsa pentru că am îndrăznit să nu spun că sunt vinovat”, a spus liderul PSD.

Judecătorii au motivat că este suficientă o pedeapsă cu suspendare, deoarece Dragnea nu are antecedente. De asemenea, magistraţii au explicat şi de ce au majorat pedeapsa de la un an la doi ani de închisoare cu suspendare: atitudinea fostului secretar general al PSD, de negare a faptelor, pe tot parcursul procesului, a fost suficientă pentru a dispune o pedeapsă mai mare. Preşedintele PSD a fost acuzat că, în vara lui 2012, înainte şi în timpul derulării referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României, a pus la punct un sistem menit să deturneze rezultatul votului, pentru a se întruni cvorumul necesar demiterii.

Citit 1357 ori Ultima modificare Luni, 24 Aprilie 2017 19:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.