Portugalia a câştigat Eurovision 2017. România s-a clasat pe locul al şaptelea, Moldova, pe locul al treilea

Portugalia a câştigat Eurovision 2017. România s-a clasat pe locul al şaptelea, Moldova, pe locul al treilea
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

„Trăim într-o lume a muzicii de unică folosinţă, o muzică fast-food, fără substanţă. Am câștigat pentru că eu cânt un altfel de muzică! Muzica nu înseamnă artificii, muzica înseamnă sentiment, aşa că haideţi să încercăm să facem asta! Să readucem muzica înapoi, pentru că asta este tot ce contează“, acesta este mesajul emoţionant al câştigătorului Eurovision 2017, Salvador Sobral, din Portugalia.

În finala Eurovision Song Contest 2017, care a avut loc sâmbătă noaptea, la Kiev, piesa „Amar Pelos Dois”, compusă de Salvador şi de sora lui, Luisa, a fost, deopotrivă, favorita juriilor de specialitate, dar şi preferata publicului, obţinând un total de 758 de puncte (382 de la juriu şi 376 din televoting). Pe locul al doilea s-a clasat Bulgaria, cu un total de 615 puncte, urmată de Moldova - 374 de puncte.

Cea mai bună clasare din ultimii şapte ani

România, reprezentată la Eurovision de Alex Florea şi Ilinca Băcilă, cu piesa „Yodel It”, s-a clasat pe locul al şaptelea, cu 282 de puncte. Trebuie spus că, în urma notelor acordate de juriu, România se clasase abia pe locul 15, cu 58 de puncte: un punct din Olanda, câte trei puncte din partea Azerbaidjanului, Letoniei, Albaniei şi Bulgariei, patru puncte din Macedonia, cinci din Malta, şase din partea Greciei, opt puncte din partea Irlandei, zece de la Muntenegru şi 12 din Moldova. Publicul, însă, a oferit României al cincilea punctaj al serii - 224 de puncte - şi asta a făcut ca Ilinca şi Alex să încheie competiţia pe locul al şaptelea, cea mai bună performanţă din ultimii şapte ani.

“Mă bucur enorm pentru acest rezultat. Am muncit foarte mult pentru ca România să strălucească pe scena Eurovision şi să ne întoarcem acasă cu un rezultat bun”, a declarat Alex. “Consider că cel mai important pentru noi este votul publicului, pentru că ei ne-au susţinut de la început. Mă bucur foarte mult că yodelingul meu a ajuns în sufletele oamenilor”, a spus Ilinca.

“Din 2010, de la rezultatul extraordinar pe care Paula Seling şi Ovi l-au obţinut la Oslo, România nu s-a mai clasat între primele zece ţări la Eurovision. Foarte important este pentru noi votul publicului, care ne-a clasat pe poziţia a cincea. Le mulţumesc în mod special fanilor din Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Danemarca, Polonia, Spania şi Ucraina, de unde am primit cele mai multe voturi. Aşadar, am avut dreptate: întreaga Europă, şi nu numai, a Yodel It împreună cu noi!”, a declarat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Eurovision 2017.

Interesant este că, deşi juriul din Moldova ne-a acordat 12 puncte, România nu i-a oferit decât opt reprezentantei acesteia la Eurovision, formaţia SunStroke Project. Dar chiar şi aşa, cu 374 de puncte, piesa „Hey mamma”, interpretată de SunStroke Project, a primit 110 puncte din partea juriului și alte 264 din partea publicului, urcând pe cea de-a treia treaptă a podiumului. Trebuie spus că, în urma votului juriului, Moldova s-a clasat pe poziția a opta, chiar dacă nu a obținut 12 puncte de la nicio țară.

Cine este Salvador Sobral

Salvador Vilar Braamcamp Sobral, pe numele complet, are 27 de ani și a mărturisit că nu a planificat să ajungă să-și reprezinte țara la Eurovision Song Contest, dar se bucură că s-a întâmplat pentru că poate aduce și o altfel de muzică pe scena concursului. Starea de sănătate a artistului a suscitat multe discuţii la Eurovision, mai ales că la repetiţii în locul său pe scenă a urcat sora lui, Luisa. Inclusiv după ce a primit trofeul Eurovision, Salvador a cântat împreună cu sora lui piesa „Amar Pelos Dois”. Gestul poate fi catalogat drept unul de recunoştinţă. Pe de altă parte, există speculaţii că artistul ar fi avut nevoie de ajutorul surorii lui pentru că este grav bolnav de inimă şi are nevoie de un transplant de cord, în caz contrar medicii dându-i doar câteva luni de trăit.

Citit 6094 ori Ultima modificare Duminică, 14 Mai 2017 12:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.