Somn fatal la volan

Somn fatal la volan
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ieri dimineaţă, în judeţul Brăila, un şofer gălăţean a adormit la volan, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal de un tir condus regulamentar de un buzoian * Medicii nu au mai putut decât să constate decesul gălăţenului, fiind nevoie de intervenţia pompierilor care l-au scos dintre fiarele contorsionate *

Tragedia s-a petrecut joi dimineaţă, la ora 5.30, când şoferul unui Daewoo Cielo, Costel Postolache, 42 de ani, din Galaţi, şi-a pierdut viaţa în timp ce conducea maşina pe DE 87, la kilometrul 111, în afara localităţii Baldovineşti, când din cauza neatenţiei la volan s-a ciocnit frontal cu un tir marca Volvo.

“Accidentul, după cum rezultă din cercetarea preliminară, s-a produs cel mai probabil pe fondul oboselii, moment în care şoferul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a  intrat în coliziune frontală cu un tir, marca Volvo, condus regulamentar de un şofer buzoian”, ne-a declarat subinspector Doru Stăncună, din cadrul Servicului Poliţieri Rutiere Brăila.

Impactul a fost atât de puternic puternic încât la ora 5.50, pentru ca victima să fie scoasă din maşină, a fost chemat un echipaj din cadrul Detaşamentului 1 de pompieri Brăila, care a acţionat pentru descarcerarea şoferului decedat dintre fiarele contorsionate ale autoturismului.

Şoferul tirului nu a putut să evite accidentul

La faţa locului, şoferul tirului, Nicuşor Frăţilă, 25 de ani, din Buzău, a declarat: “L-am văzut când a ieşit pe contrasens, cred că a adormit la volan, venea de la Galaţi spre Brăila. Nu am mai avut cum să evit nenorocirea”. Un martor aflat la eveniment a spus că acul kilometrajului s-a oprit la 70 la oră.

“Personalul medical care ajuns la faţa locului nu a mai putut face nimic pentru victimă. Şoferul a fost testat cu alcooltest, a fost găsit negativ, fiind condus şi spital pentru prelevare probe sânge în vederea stabilirea alcoolemiei, care de asemenea au ieşit negative. În cauză s-a deschis dosar penal şi se fac cercetări”, ne-a declarat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila.

Foto: Nicu Stupariu

Citit 1520 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.