LOVIT ÎN CAP în timp ce își aștepta soția

LOVIT ÎN CAP în timp ce își aștepta soția
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Un bărbat din Tecuci în vârstă de 39 ani s-a ales cu dosar penal pentru lovire. Incidentul a avut loc vineri, 4 august, în jurul orei 16,00. Din verificările efectuate de jandarmii chemaţi la faţa locului, dar şi din declaraţia agresorului, se pare că acesta s-ar fi întâlnit cu victima în zona fabricii de mobilă din localitate, unde îşi aşteptau soţiile să iasă de la serviciu, şi pe fondul unor neînţelegeri mai vechi legate de vânzarea unui autotorism, între aceştia s-a iscat o ceartă.

Într-un acces de furie, agresorul a scos din portbagajul maşinii personale o secure cu care l-a lovit în cap pe interlocutorul său, un bărbat în vârstă de 32 de ani. Victima a fost transportată la spitalul municipal din Tecuci, iar agresorul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Tecuci.

”Am intervenit, alături de colegii de la SMURD, la Tecuci, pentru un bărbat în vârstă de 32 ani, care prezenta o lovitură în zona capului. Pacientul a fost transportat la spital”, ne-a declarat medicul Mihai Polinschi, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Galați.

Cercetările urmează să fie continuate de către poliţişti.

Citit 4092 ori Ultima modificare Sâmbătă, 05 August 2017 12:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.