Icoana făcătoare de minuni de la Adam a ajuns la Precista
Foto: Marius Prisacariu

Icoana făcătoare de minuni de la Adam a ajuns la Precista
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a ajuns în această seară la biserica Sfânta "Precista" însoţită de o procesiune formată din preoţi şi credincioşi, dornici să facă parte din acest moment solemn. În ciuda temperaturii ridicate, zeci de gălăţeni au parcurs drumul de la biserica "Mavromol" către "Precista" unde a fost ţinută şi o slujbă în urma căreia credincioşii s-au putut închina la sfânta icoană.  Dacă cei mai mulţi, dintre cei prezenţi, au venit să se roage pentru sănătatea lor şi a a apropiaţilor lor, alţii s-au rugat pentru ca oamenii să se întoarcă din nou cu faţa spre credinţă, dar şi pentru ţară pentru ca aceasta să iasă din impasuri. 

"Aceasta este o vreme de reculegere, de rugăciune şi  de reţinere de la anumite lucruri, pentru că ne aflăm în postul  Adormirii Maicii Domnului. La vreme de post sunt ispite mai mari şi este nevoie de ajutor, ajutor  pe care-l putem primi de la Dumnezeu.  Maica Domnului îşi vizitează fii mergând din parohie în parohie, reînviind astfel spiritualiatea creştină, credinţa ortodoxă, cinstirea sfinţilor, venerarea lui Dumnezeu şi readucerea în actualitate a valorilor morale creştine." Părintele Eugen Buruiană, protopop de Galaţi şi preot la biserica "Precista" 

Icoana va rămâne peste noapte la biserica "Precista" urmând ca mâine aceasta să fie dusă la Catedrala Arhiepiscopală şi mai apoi la parohiile ,,Vovidenia”,  „Schimbarea la Faţă”, „Sf. Vasile cel Mare”, ,,Sf. Martiri Brâncoveni”, „Sf.Ilie", „Sf. Atanasie Patelarie” „Sf. Ana” unde va rămâne peste noapte. 

 

Citit 5366 ori Ultima modificare Sâmbătă, 05 August 2017 22:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.