Oprit în trafic la Vlădeşti. Cercetat după ce şi-a cumpărat 200 de pachete de ȚIGĂRI

Oprit în trafic la Vlădeşti. Cercetat după ce şi-a cumpărat 200 de pachete de ȚIGĂRI
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au descoperit, într-un autoturism condus de un cetăţean român, 4.000 de ţigarete de contrabandă, pe care acesta a declarat că le-a achiziţionat pentru consumul propriu.

Pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Folteşti - I.T.P.F. Iaşi au oprit în trafic, pentru control, pe raza localităţii de frontieră Vlădeşti, un autoturism marca Ford Focus, condus de gălăţeanul V.B., în vârstă de 40 de ani.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit pe scaunul din dreapta al autoturismului, într-o sacoşă din rafie, 4.000 de ţigarete (200 de pachete), marca Ashima Luxury Blue, de provenienţă Duty-free, în valoare de 2.400 de lei.

Bărbatul le-a spus oamenilor legii că a achiziţionat ţigaretele pentru consumul propriu de la un cetăţean ale cărui date de identificare nu le cunoaşte.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Citit 1218 ori Ultima modificare Joi, 14 Septembrie 2017 18:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.