Un mort şi trei răniţi în urma unui accident pe DN26
Foto: GSG

Un mort şi trei răniţi în urma unui accident pe DN26
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

O nouă tragedie a avut loc în trafic, duminică dimineaţă. S-a întâmplat pe Drumul Naţional 26, în zona localităţii Vânători. Un tânăr de 20 de ani, care conducea un autoturism pe DNB 26 nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a oprit cu maşina într-un copac. În urma impactului, un adolescent de 15 ani, care era pe scaunul din dreapta faţă şi-a pierdut viaţa. „În urma impactului, şoferul, dar şi alte două pasagere, în vârstă de 15, respectiv 17 ani, care se aflau pe bancheta din spate, au fost răniţi”, ne-a declarat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Cele două fete au suferit leziuni uşoare, în timp ce şoferul se află într-o stare mai gravă. Acesta se va alege cu dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.

Citit 17813 ori Ultima modificare Luni, 23 Octombrie 2017 00:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.