600 de dosare soluţionate într-o zi la Registrul Comerţului

600 de dosare soluţionate într-o zi la Registrul Comerţului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, 17 septembrie, a fost prima zi în care judecătorul delegat de la Tribunalul Galaţi a mers la Registrul Comerţului.  De pe 1 septembrie şi până ieri nu s-a mai soluţionat nicio cerere de către judecătorul delegat, toate primind termen fie ieri, fie pentru săptămâna viitoare.

Judecătorul delegat merge la Registru de două ori pe săptămână, marţea şi joia şi are, de obicei cam 80 de solicitări de rezolvat săptămânal.

„Am hotărât în Colegiul de Conducere să trimitem doi oameni la registru pentru că ştiam că sunt foarte multe cereri de rezolvat. Cei doi judecători au avut pe masă 600 de dosare şi au stat acolo până le-au rezolvat pe toate. Mai sunt însă cereri care au primit termen pe data de 22 şi 24 septembrie, deoarece i-am transmis domnul director de acolo că nu se pot rezolva mai multe decât cele care sunt deja. Cele 600 de dosare de ieri au fost înregistrate până pe 10 septembrie, celelalte primind termen, după cum am mai spus, după 22 septembrie”, ne-a explicat Carmen Sandu, preşedinta Tribunalului Galaţi.

Gălăţenii au plătit taxele în momentul în care au depus actele la registru. „Ştim că e o situaţie destul de neplăcută pentru comercianţi. Oamenii şi-au blocat pentru două săptămâni banii la registru, iar în acest domeniu orice ban poate produce alţii într-un astfel de interval. Ştiu însă că toţi au fost înştiinţaţi că suntem în protest şi că cererile lor vor fi soluţionate după două săptămâni şi nu în două-trei zile, cum erau obişnuiţi. Asta înseamnă că cei implicaţi au fost de acord cu protestul nostru şi ne-au înţeles”, mărturiseşte Carmen Sandu.

La Registrul Comerţului era destul de linişte în cursul zilei de ieri. „Oamenii şi-au cam suspendat activitatea cu ceva timp în urmă. Activitatea noastră este destul de redusă acum, mai ales că este criză. Sunt puţini cei care ne mai trec pragul, iar încasările noastre sunt destul de mici în ultima perioadă, şi asta nu neapărat din cauza protestului judecătorilor”, ne-a mărturisit o funcţionară de la ORC. 

Situaţia nu este nici pe departe bună pentru comercianţi. Procesele aflate pe rol nu s-au mai judecat, în joc fiind sume foarte mari de bani, iar pierderile pe măsură. Începând cu 1 septembrie s-au înregistrat 205 dosare comerciale la Tribunal, cel mai lung termen în acest domeniu fiind 9 decembrie.

Dosarele s-au amânat, iar cele noi au primit termene destul de lungi…. Acestea sunt singurele cunoscute din acest domeniu, într-o perioadă în care justiţia este aproape blocată.

Toţi comercianţii, care la începutul protestului erau alături de magistraţi şi le urau succes, acum aşteaptă şi  speră ca protestele să se termine mai repede pentru ca totul să reintre în normal. Dar, pierderile, fie ele mai mari sau mai mici, cine le va plăti?

Citit 772 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.