Cristinel Luca

Cristinel Luca

Fostul deputat gălățean Viorel Ștefan, mai bogat cu șase milioane de euro după o tranzacție la bursă

Miercuri, 09 Iunie 2021 00:02 | Publicat în ECONOMIE
Acționarul majoritar al (printre altele) CNFR Navrom SA Galați, compania Transport Trade Services (TTS), a vândut, pe bursă, 50 la sută din acțiuni. Conform Ziarului Financiar, cei 14 acționari ai TTS au vândut 15 milioane de acțiuni, pentru 288 milioane de lei, aproximativ 58,5 milioane de euro, prețul unei acțiuni fiind de 19,2 lei. Printre marii câștigători ai tranzacției se numără Viorel Ștefan, fost deputat de Galați, dar și fostul director general al Navrom, Constantin ...

Amendat de trei ori în aceeași zi și în același loc

Luni, 07 Iunie 2021 16:05 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Repetiția e uneori mama prostiei. Un botoșănean în vârstă de 40 de ani a fost sancționat de trei ori într-o singură zi de către jandarmi. Valoarea cumulată a amenzilor pe care va trebui să le achite este de 1.500 de lei. Faptele săvârșite au fost aceleași de fiecare dată, respectiv consum de băuturi alcoolice în spațiul public, adresare de injurii și tulburarea liniștii publice prin "strigăte și țipete". Mai mult decât atât, bărbatul a fost depistat de jandarmi de fi ...

Ploi și vijelii în toată ţara, începând de marţi

Luni, 07 Iunie 2021 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Meteorologii anunță instabilitate atmosferică accentuată, cu ploi și vijelii, începând de marți de la prânz și până joi, în toată țara. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 8 iunie, ora 12,00 - 10 iunie, ora 23,00, vor fi perioade cu averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala în special în zonele de deal şi de munte, precum ...

Parizer pentru copii, retras de la vânzare

Luni, 07 Iunie 2021 15:50 | Publicat în EVENIMENT
Două sortimente de parizer pentru copii produse de compania Reinert au fost retrase de la vânzare, în urma unor suspiciuni că ar putea fi contaminate cu metale grele. Este vorba despre patru loturi care se găseau la vânzare în mai multe magazine din țară. Produsul a fost retras de la raft, iar persoanele care l-au cumpărat sunt sfătuite să îl arunce sau să îl returneze. Loturile retrase sunt ale produselor Martinel Mortadella din carne de porc de 90 de grame, care au termen de va ...

BILANȚ NAȚIONAL: Doar 89 de cazuri noi de COVID-19, în 24 de ore

Luni, 07 Iunie 2021 16:37 | Publicat în SĂNĂTATE
Bilanțul zilnic prezentat luni, 7 iunie 2021, pentru precedentele 24 de ore, arată că au fost raportate 89 de cazuri noi de COVID-19, din 10.072 de teste efectuate. Alte 63 de decese au fost raportate de autorități, din care 47 sunt anterioare intervalului menţionat, fiind descoperite în urma verificărilor. La ATI sunt 315 pacienți COVID-19. Până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.078.952 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.043.171 dintre acești p ...

Gălățeni din opt cartiere, afectați de o avarie Apă Canal

Luni, 07 Iunie 2021 15:25 | Publicat în EVENIMENT
O avarie la instalația electrică din incinta Uzinei de Apă Nr. 2 a lăsat luni, 7 iunie 2021, fără apă la robinet, timp de mai bine de o oră, câteva zeci de mii de gălățeni, din opt cartiere ale orașului: Micro 16, Micro 17, Micro 18, Micro 19, Micro 20, Micro 21, D. Cantemir și Siderurgiștilor Vest. Au fost exact cartierele care au rămas fără apă și joi, 3 iunie 2021, în urma lucrărilor de modernizare anunțate de Apă Canal. Defecțiunea nu a fost din vina Electrica, ci ...

Două trenuri directe din Galați spre Litoral, în timpul verii

Marți, 08 Iunie 2021 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Pe perioada sezonului estival, gălățenii vor avea la dispoziție nu unul, ci două trenuri directe spre litoralul Mării Negre. Acestea vor circula în perioada 26/27 iunie - 5/6 septembrie și vor avea stațiile terminus în Constanța, respectiv, Mangalia. Prima variantă o reprezintă Trenul Soarelui RE 7082 Galați - Constanța, care va fi în circulație de pe 26 iunie până pe 5 septembrie. Trenul va avea regim de Regio Express, cu tarife mult scăzute față de trenurile InterRegio. ...

Începe programul Rabla pentru TV-uri, laptopuri și tablete

Joi, 03 Iunie 2021 21:40 | Publicat în EVENIMENT
Administrația Fondului de Mediu anunță că vineri, 4 iunie 2021, începe o nouă etapă a programului Rabla pentru electrocasnice. Începând de vineri, de la ora 10,00, se vor putea genera vouchere pentru televizoare, laptopuri și tablete. Valoarea voucherelor este de 400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică E, de 500 de lei pentru laptopuri și de 300 de lei pentru tablete. Bugetul alocat este de 30 de milioane de lei. Etapa a doua se va încheia în 17 iunie ...

Locatarii blocului I1 din Țiglina I cer mutarea florarilor

Vineri, 04 Iunie 2021 00:02 | Publicat în SOCIETATE
Chioșcurile vânzătorilor de flori din Țiglina I, de la intersecția străzilor Brăilei și Saturn, sunt binecunoscute de mii de gălățeni, care cumpără flori de acolo pentru diferite evenimente. Însă prezența acestor buticuri îi deranjează pe locatarii blocului I1, situat chiar în spatele lor, aceștia solicitând Primăriei mutarea chioșcurilor respective în altă zonă. Petiția este semnată de 103 dintre cei 150 de proprietari din bloc. Locatarii blocului I1 au trimis mai m ...

Se reiau colocviile navaliștilor gălățeni, după 15 luni de la precedenta întâlnire faţă-n-faţă

Vineri, 04 Iunie 2021 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Colocviile constructorilor de nave gălățeni (CCN) se reiau, în format fizic, după 15 luni de la precedenta întâlnire, o pauză cauzată de pandemia COVID. Astăzi, 4 iunie, începând cu ora 16,00, în sala Eminescu a Bibliotecii ”V.A. Urechia”, va avea loc o nouă ediție a evenimentului realizat de Asociația ANCONAV, AGIR Sucursala Galați și BVAU, proiect coordonat și sponsorizat de Bureau Veritas România. În cele 15 luni, comunicările CCN au fost transmise on-line. În aces ...
Pagina 666 din 982