Remus Basalic

Remus Basalic

Accident casnic nocturn cu final tragic

Marți, 20 Decembrie 2011 16:30 | Publicat în EVENIMENT
O tânără de 20 de ani din localitatea gălăţeană Tudor Vladimirescu a fost găsită moartă în locuinţa sa, în noaptea de luni spre marţi. „Un apel la numărul unic de urgenţă 112 ne-a cerut să ne deplasăm în comuna Tudor Vladimirescu pentru a acorda ajutor unei femei. Ajuns la locul indicat personalul de pe Ambulanţă a constatat că tânăra murise din cauza unei tăieturi la gât, produsă de o bucată de sticlă”, ne-a informat dr. Mihai Polinschi, şeful Serviciului de ...

Când organismul devine propriul rival - Cum ne afectează diabetul de tip 1 viaţa?

Luni, 19 Decembrie 2011 23:39 | Publicat în SOCIETATE
Cu toţii ştim cât de plictisitoare şi de agasante pot deveni activităţile pe care trebuie să le repetăm zi de zi. Nevoia de nou îşi face simţită prezenţa mai peste tot, alternanţa şi varietatea fiind factori esenţiali, care ne ajută să ne păstrăm viu interesul pentru viaţa de zi cu zi. Imaginaţi-vă însă că printre noi există şi oameni a căror viaţă depinde de repetarea de mai multe ori pe zi a unor acţiuni, majoritatea dintre ele deloc plăcute. Exemplificarea une ...

Setea de speranţă a muntelui de deznădejde

Marți, 20 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în CULTURA
*La premiera gălăţeană a piesei a fost prezent şi autorul textului, Hristo Boytcev. Încercarea de punere în scenă a unei piese precum „Orchestra Titanic”, a dramaturgului bulgar Hristo Boytcev, este o întreprindere care se dovedeşte a fi problematică încă din faza de proiect. În primul rând, avem de-a face cu un text cu un ridicat nivel de abstractizare, bogat în conotaţii distribuite pe mai multe paliere de înţelegere şi care lasă loc la numeroase interpretări. Tocmai ...

Sfârşit de săptămână cu ochii vineţi

Duminică, 18 Decembrie 2011 13:35 | Publicat în EVENIMENT
13 bărbaţi şi două femei au ajuns vineri şi sâmbătă la Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi, unde au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate după ce au fost implicaţi în conflicte soldate cu agresiuni. Două tinere, de 25 şi 26 de ani, au fost aduse la spital cu urme de lovituri la cap şi la faţă. Femeia de 25 de ani a refuzat internarea, alegând să plece acasă după ce a fost examinată. Cealaltă, din comuna Fârţăneşti, a fost internată într-una din sec ...

O femeie din Târgu Bujor a fost bătută până a intrat în comă

Vineri, 16 Decembrie 2011 11:22 | Publicat în EVENIMENT
O femeie în vârstă de 34 de ani din Târgu Bujor a ajuns în comă la Spitalul de Urgenţă joi noaptea, după ce a  fost victima unei agresiuni. Până în acest moment nu se cunosc împrejurările în care s-a produs incidentul. „Colegii de la SMURD au fost solicitaţi să intervină pentru a acorda ajutor de specialitate unei femei bătute. Ajuns la faţa incidentului, echipajul SMURD a constatat că femeia se afla în stare de comă. După acordarea măsurilor de prim-ajutor, vict ...

Premiera weekend-ului la Teatrul Dramatic - Viaţa, ca un peron de gară părăsit

Vineri, 16 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în CULTURA
Sâmbătă şi duminică seara, cu începere de la ora 19:00, pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” vor avea loc avanpremiera şi premiera spectacolului „Orchestra Titanic”, semnat de regizorul Eugen Făt. Piesa dramaturgului bulgar contemporan Hristo Boytcev a reprezentat o adevărată provocare pentru Eugen Făt, care a mărturisit că s-a hotărât să pună în scenă acest text imediat ce l-a citit. Dincolo de preferinţa pentru opera dramaturgului din ţara vecină, regizorul ...

Ipostaze ale iubirii într-un strop de absint

Vineri, 16 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în CULTURA
Imaginaţi-vă că ar trebuie să reprezentaţi într-o formă artistică şi totodată inteligibilă latura senzuală a bizarului. Cum aţi duce la îndeplinire o astfel de sarcină? Ce suport material aţi folosi şi care dintre arte s-ar preta cel mai bine pentru transpunerea ideii în obiect artistic? Înainte de a vă acorda răgazul necesar pentru a medita la aspectele enumerate mai sus, vă spunem despre doi tineri fotografi şi artişti, care reuşit să surprindă frânturi de trăiri, ...

Un tânăr i-a tăiat gâtul prietenei şi a încercat să se sinucidă

Joi, 15 Decembrie 2011 13:13 | Publicat în EVENIMENT
Doi tineri, băiat şi fată, au ajuns joi dimineaţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă din Galaţi cu tăieturi la gât, provocate de un obiect ascuţit. Din declaraţiile martorilor, incidentul a avut loc dimineaţa, în jurul orei 7:00, în apropierea Liceului Metalurgic. Un bărbat de 25 de ani s-a certat cu o tânără şi apoi a agesat-o provocându-i o rană la gât cu un obiect tăios. Apoi, înainte să poată interveni cineva, el şi-a provocat singur o ...

„Orchestra Titanic” sau optimismul în aşteptarea revelatorului

Miercuri, 14 Decembrie 2011 12:05 | Publicat în CULTURA
„Orchestra Titanic”, piesa dramaturgului bulgar contemporan Hristo Boytchev, în regia lui Eugen Făt, este cea dintâi premieră a acestei ierni, la Dramaticului gălăţean. Pornind de la un text care sacrifică o mare parte din acţiune în avantajul dezvoltării ideilor şi a concepţiilor filosofice, Eugen Făt a reuşit să pună în scenă un spectacol alert şi plin de dinamism. „În ciuda interpretărilor de diverse facturi, care văd în piesă o metaforă a mizeriei existenţei ...

Au venit vaccinurile antigripale de la minister

Miercuri, 14 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Dintre cele 72.000 de doze de vaccin antigripal solicitate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi de la Ministerul Sănătăţii pentru judeţul nostru, au fost trimise doar 18.650 de doze. Acestea vor fi distribuite către cei 260 de medici de familie din judeţ, ţinându-se cont de numărul de bolnavi cronici pe care fiecare medic îl are înscris pe listă. „Cu toate că numărul de vaccinuri trimise este insuficient, sperăm ca acestea să se dovedească utile în prevenţia c ...
Pagina 509 din 520