Cristina S. Carp

Cristina S. Carp

Colocviu internaţional despre traducerea din limba franceză, la Facultatea de Litere

Joi, 10 Aprilie 2014 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Facultatea de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos” găzduieşte, astăzi şi mâine, în cadrul Zilelor Francofoniei, lucrările Colocviului internaţional „Ezitările traducătorului”. Manifestarea este organizată de Centrul de Cercetare „Teoria şi practica discursului” şi de Departamentul de Limba şi literatura franceză şi are invitaţi de seamă, printre care traducătoarea Françoise Wuilmart, directoarea Colegiului European al Traducătorilor Literari (Belgia) şi Je ...

Invenţia care face pâinea ca la bunica acasă/ Patru cadre didactice gălățene, premiate la Geneva

Joi, 10 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Procedeul biotehnologic inventat de cadrele didactice gălăţene şi premiat, săptămâna trecută, cu o medalie de argint la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, este unul revoluţionar. Cele patru cadre didactice de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (FSIA) din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" au reuşit să creeze o formulă prin care, practic, se înjumătăţeşte durata procesului de fermentare a aluatului acid de secară, de la 24 de ore la doar 12 ...

Medalie de argint pentru Universitatea "Dunărea de Jos", la Salonul de Invenţii de la Geneva

Marți, 08 Aprilie 2014 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Una dintre cele opt medalii de argint obţinute de cercetătorii români participanţi la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva a ajuns în Galaţi. Prestigiosul eveniment, aflat la a 42-a ediţie, s-a desfăşurat săptămâna trecută şi a găzduit în jur de 750 de participanţi, din 45 de ţări. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a participat pentru prima dată la salon. Iuliana Aprodu, conferenţiar la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, a reușit s ...

Miercuri, la Galaţi, dezbatere despre antreprenoriatul feminin, la iniţiativa Ambasadei SUA

Marți, 08 Aprilie 2014 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Miercuri, de la ora 14,00, la Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” are loc masa rotundă „Instrumente de promovare a antreprenoriatului feminin”, iniţiat de Ambasada SUA în România, în colaborare cu biblioteca şi cu Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare din România (AFIR) - Galaţi. Alături de alţi invitaţi, vor fi prezente la dezbatere Samira Cook, vicepreşedinte în domeniul dezvoltării afacerilor la National Community Reinvestment Coalition, Isabella Alexandrescu, coordon ...

Tir cu arcul, în scaun cu rotile, în vederea Paralimpiadei din 2016

Miercuri, 09 Aprilie 2014 16:30 | Publicat în SOCIETATE
15 persoane cu dizabilităţi motorii, dar şi alţi 50 de elevi ai Şcolii Gimnaziale „Sfinţii Împăraţi” au fost învăţaţi, ieri, de un instructor specializat, cum să practice tirul cu arcul. Este vorba despre un sport relativ nou în România, pe care Asociaţia „Atelierul de Idei” din Galaţi şi Clubul Sportiv „Aktiv” din Bucureşti şi-au propus să îl facă mai cunoscut în oraşul nostru şi în alte patru judeţe. Gheorghe Filip, instructor „Aktiv” aflat, la râ ...

Gălăţenii îşi distrug maşinile în craterele de la intersecţia cartierelor Micro 39C şi 13B (FOTO)

Marți, 08 Aprilie 2014 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Disperată că, din cauza gropilor din carosabil, şi-a distrus deja jantele de la roţile celor două maşini personale, o gălăţeancă ne-a trimis pe adresa redacţiei fotografii doveditoare, surprinse recent la interescţia cartierelor Micro 39C şi Micro 13B. Imaginile trimise de Lucica Vasile sunt de la rondoul din faţa magazinului Lidl, aflat la intersecţia străzii Nicolae Mantu cu bulevardul Milcov. Cele 7-8 gropi şi gropiţe numărate şi de noi în fotografiile puse la dispoziţie ...

Produse de post cu "colesterol zero"

Marți, 08 Aprilie 2014 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Dacă nu staţi bine la capitolul cunoştinţe despre nutriţionism, dar ţineţi, totuşi, la siluetă, atunci un produs cu inscripţia „colesterol 0 la sută” vă poate fermeca pe loc. La o verificare recentă, comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Galaţi chiar au găsit în magazine produse de post, pe ambalajul cărora era trecută exact această menţiune. Asta cu toate că orice specialist vă poate confirma că nu există un ingredient de fabricare n ...

VIDEO/ Gălăţeanca Maria Crăciun şi-a lansat primul single

Luni, 07 Aprilie 2014 16:17 | Publicat în MAGAZIN
Maria Crăciun, tânăra gălăţeancă a cărei voce a impresionat multe jurii de-a lungul timpului, şi-a lansat, astăzi, primul single din carieră, la vârsta de 14 ani. Videoclipul „I Believe In Miracles” (Eu cred în miracole), lansat pe Youtube, pe canalul Tommo Production, a fost filmat pe Transfăgărăşan şi în studiourile MediaPro, în luna martie. „Single-ul este despre drumul meu în viaţă, despre cariera mea artistică. Este realizat de echipa Tommo Production, căreia ...

Premii şi întâlnire cu un academician, la Congresul Naţional de Istorie a Presei de la Galaţi

Sâmbătă, 05 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ediţia a VII-a a Congresului Naţional de Istorie a Presei Ieri s-a deschis vineri, la Galaţi, cu o slujba de pomenire a ostaşilor căzuţi în Primul Război Mondial, oficiată la Catedrală. La Facultatea de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos”, oaspeţii au avut parte de o surpriză din partea membrilor Asociaţiei „Tradiţia Militară”, care, îmbrăcaţi în costume militare de la 1900, au prezentat jurământul făcut pe vremuri de soldaţi. În deschiderea oficială a man ...

O gălăţeancă de 64 de ani, studentă cu bursă de merit

Sâmbătă, 05 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Elena Raiciu studiază Arta actorului şi este deja în anul al II-lea * "Mă îmbogăţesc, trăiesc frumos, trăiesc altfel", spune femeia Viaţa nu a lăsat-o să facă facultatea la timp, dar Elena Raiciu a considerat că nu e deloc târziu să se apuce să studieze la 62 de ani. Acum are 64 de ani şi este în anul al II-lea la Facultatea de Arte a Universităţii „Dunărea de Jos”. Urmează Arta actorului cot la cot cu proaspeţii absolvenţi de liceu şi nu o deranjează câtuşi ...
Pagina 8 din 189