Cristina S. Carp

Cristina S. Carp

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, în vizită la Galaţi

Vineri, 28 Martie 2014 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, precum şi un secretar de stat din Ministerul Educaţiei şi Cercetării s-au aflat, ieri, la Galaţi, de Ziua Cercetării şi a Cercetătorului. Într-o conferinţă de presă, Mihnea Costoiu a ţinut în primul rând să îi felicite pe reprezentanţii Universităţii "Dunărea de Jos" pentru ultimul proiect de cercetare câştigat în domeniul acvaculturii, în valoare de ş ...

LADA DE ZESTRE/ Ultimul cojocar din Braniştea duce dorul de „Alain Delon”

Vineri, 28 Martie 2014 06:00 | Publicat în Campanii VLG
Mai meticulos şi mai pretenţios decât o croitoreasă pricepută, nea Fănel cojocarul din Braniştea a fost, o perioadă, unul dintre cei mai căutaţi oameni ai satului. Pe vremea când era la modă să ai cojoc precum Elena Ceauşescu sau o haină ca a actorului Alain Delon, Ştefan Domniţeanu nu avea timp nici să respire. Acum, la aproape 70 de ani, duce dorul cojocăriei, meseria sa de-o viaţă-ntreagă. Tăbăcea câte 700 de piei pe sezon "Am început să învăţ tăbăcărie prin ...

Aproape 800 de angajaţi la negru, la un hipermarket din Galaţi

Joi, 27 Martie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* La un singur control, Inspecţia Muncii a depistat mai multe persoane fără forme legale decât a găsit în ultimii doi ani la un loc a un control efectuat săptămâna trecută, inspectorii de muncă au descoperit că un singur hiperpermarket din Galaţi a angajat aproape 800 de oameni fără formele legale cerute de lege. Este vorba, mai exact, de 794 de persoane care au inventariat produsele magazinului. Cifra este una record, ţinând cont că, la controlul efectuat săptămâna trecu ...

Ce părere au profesorii despre simularea la matematică

Joi, 27 Martie 2014 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
I-am întrebat pe câţiva profesori de specialitate dacă matematica va fi piatra de încercare la Bacalaureatul 2014.  Prof. Laura Marin, inspector şcolar general: "Depinde de gradul în care elevii au conştientizat aceste rezultate, de structura şi de dificultatea subiectului care va pica la bacalaureat. Şi elevii ar trebui să se implice mai mult. Profesorii îşi dau interesul, programează ore de pregătire suplimentară la şcoală, dar trebuie ca elevii să vină! Oricum, în mod c ...

Preşedintele Universităţii "Danubius", membru de onoare al Ordinului Militar din România

Miercuri, 26 Martie 2014 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ieri, în cadrul unei ceremonii solemne, preşedintele Universităţii Danubius, prof. univ. dr. Benone Puşcă, a primit, din partea Ordinului Militar de România, demnitatea de Membru de Onoare, însoţită de tote privilegiile gradului de Comandor, "ca expresie a recunoaşterii contribuției Domniei Sale la emanciparea Naţiunii". Evenimentul a fost găzduit de Sala Senatului a instituţiei gălăţene. La ceremonie au participat preşedintele Ordinului Militar de România, colonel dr. ing. A ...

Ministrul delegat pentru Învăţământ superior, în vizită la Universitatea "Dunărea de Jos"

Marți, 25 Martie 2014 17:15 | Publicat în EDUCAŢIE
Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică din Ministerul Educaţiei Naţionale, se va afla, joi, la Universitatea „Dunărea de Jos”. Acesta va vizita platformele de cercetare ale instituţiei, va participa la o manifestare de lansare a celor mai noi proiecte ale universităţii şi va premia, într-un cadru festiv, rezultatele muncii de cercetare ale celor mai buni studenţi şi doctoranzi gălăţeni, cu ocazia Zil ...

Simulare a examenului de admitere la Medicină, în luna mai

Miercuri, 26 Martie 2014 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi şi Facultatea Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” vor organiza şi în 2014 o simulare a examenului de admitere la această facultate. După cum ne-a declarat Vitalie Rusu, vicepreşedintele Studenţii Studenţilor Medicinişti Galaţi, simularea va avea loc sâmbătă, 3 mai, într-un loc ce urmează să se stabilească. La aceasta pot participa toţi cei care intenţionează să dea admiterea în sesiune din iuli ...

Cabinele telefonice publice, în curs de desfiinţare

Miercuri, 26 Martie 2014 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Deoarece nu mai erau utilizate în scopul pentru care au fost ridicate şi, pe deasupra, erau şi vandalizate, Romtelecom va ridica toate cabinele telefonice de pe străzi. Acţiunea de dezafectare este în plină desfăşurare, atât în municipiul Galaţi, cât şi în celelalte localităţi din judeţ. "Sunt în continuare accesibile telefoanele amplasate în incinta diverselor instituţii de interes public. La momentul dezafectării cabinelor, toate aparatele erau funcţionale, însă cabine ...

Campania "Din inimă!"/ Căsuţa din „Satul Albastru” le-a ars din temelii. Patru copii au rămas pe drumuri

Miercuri, 26 Martie 2014 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Familia Pârvu este din Nicoreşti, comună aflată la extremitatea de nord-vest a judeţului Galaţi. Până vinerea trecută, cei doi copii ai familiei şi doi nepoţi pe care soţii Pârvu îi au în grijă aveau un acoperiş deasupra capului. Un incendiu le-a devastat însă locuinţa şi le-a ars absolut toate lucrurile din ea. Una dintre cele 18 locuinţe sociale Casa era una dintre cele 18 construcţii din „Satul Albastru”, un proiect comunitar susţinut în întregime de Fundaţia ...

Producător de pâine din Galaţi amendat de Protecţia Consumatorului pentru "adaos supect"

Marți, 25 Martie 2014 05:00 | Publicat în SOCIETATE
Comisarii de la Protecţia Consumatorului au analizat „adaosul suspect” de pe coaja inferioară a pâinii cumpărate de o femeie de la un chioşc din Micro 19. Din fericire pentru doamna care a apucat să mănânce din pâine înainte să vadă „adaosul”, analizele au dovedit că este vorba doar despre resturi de aluat, şi nu de fecale de rozătoare, cum s-a temut femeia. „Corpurile străine sunt resturi de aluat şi făină arse, care au aderat la produs, probabil la introducerea în ...
Pagina 10 din 189