Sute de gălățeni, amendați pentru încălcarea măsurilor anti-COVID

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2020 13:51 | Publicat în EVENIMENT
Peste 300 de gălățeni au suportat consecințele nerespectării măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, în decurs de numai 48 de ore, sancțiuni aplicate ca efect al controalelor făcute de polițiști, jandarmi și polițiști locali. Peste o mie de persoane au fost verificate în intervalul amintit, precum și 500 de autoturisme și mijloace de transport în comun, dar și 126 de societăți comerciale. "Polițiștii au aplicat 335 de sancțiuni contravenționale, pentr ...

Amenzi usturătoare pentru scandal în locuri publice

Marți, 17 Noiembrie 2020 05:00 | Publicat în JURIDIC
Nu mai puțin de 2.500 de lei au de plătit, la un loc, doi gălățeni care nu și-au putut ține nervii în frâu și au făcut scandal în locuri publice.Unul dintre ei a fost depistat de polițiștii locali de la Secția Nr. 3 în incinta unui bar de pe strada Barboși. Bărbatul era în plin scandal cu barmanul, care nu reușea să îl determine să iasă din cârciumă și care devenise ținta unui tir nesfârșit de injurii și amenințări. Scandalagiul a fost amendat cu 1.500 de lei.O a ...

Amenzi pentru nerespectarea restricțiilor și rute ocolitoare

Marți, 20 Octombrie 2020 00:01 | Publicat în SOCIETATE
În ultimele 48 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului - Județul Galați, structurile teritoriale MAI, alături de reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai Ministerului Muncii, au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat şi măsuri de sancționar ...

Îmbulzeală și amenzi, la sfințirea unei biserici din Galați

Duminică, 11 Octombrie 2020 21:15 | Publicat în Prima Pagina
Îmbulzeală la sfințirea unei biserici din Galați. Sute de oameni s-au adunat duminică dimineață la biserica de pe strada Frunzei pentru a participa la slujba de sfințire. Pentru a-i distanța pe oamenii care au uitat de reguli, polițiștii au decis să închidă traficul pe strada respectivă. Mai mult, oamenii legii s-au plimbat în permanență printre credincioși și le-au cerut să respecte distanțarea socială. "Întrucât s-a constatat ca spațiul în care avea loc evenimentul ...

O profesoară își terorizează vecinii în fiecare noapte

Marți, 06 Octombrie 2020 00:02 | Publicat în EVENIMENT
Gălățenii care locuiesc în blocul CD 2 de lângă Gara CFR nu au parte de ani de zile de nopți liniștite. O vecină, cadru didactic, îi terorizează sistematic, bătând în pereți și lovind diverse corpuri în apartament, iar orice dialog cu ea pare sortit eșecului. Repetate apeluri la poliție s-au soldat cu amenzi, care însă nu au făcut-o pe profesoară să înceteze. Tentativele vecinilor disperați de a rezolva problema au ajuns și la Inspectoratul Școlar, dar și la fostul ...

Angajatori gălățeni amendați cu 231.000 de lei

Sâmbătă, 03 Octombrie 2020 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Cele 64 de controale efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați în perioada 21-26 septembrie s-au soldat cu 69 de sancțiuni (amenzi plus avertismente), acordate pentru nerespectarea prevederilor legale atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în cel al securității și sănătății în muncă. Opt din cele 69 de sancțiuni au fost amenzi, cu o valoare totală de 231.000 de lei. Au fost depistate 11 persoane care prestau muncă nedeclarată, cinci dintre acestea ...

Munca la negru costă scump

Luni, 28 Septembrie 2020 08:30 | Publicat în ECONOMIE
Angajatorii gălățeni care vor să fenteze Fiscul și folosesc munca la negru riscă amenzi de 20.000 de lei pentru fiecare angajat depistat că prestează muncă nedeclarată. În Uniunea Europeană, din care face parte și România, munca nedeclarată este definită astfel: "orice activitate remunerată, care este legală în ceea ce priveşte natura ei, dar nu este declarată autorităţilor publice, luând în calcul diferenţele sistemelor de reglementare din statele membre". Nu doar luc ...

Amenzi pentru scandalagiii din cartiere

Vineri, 11 Septembrie 2020 09:30 | Publicat în JURIDIC
Cinci bărbați au fost sancționați de jandarmi, în noaptea de 9 spre 10 septembrie, pentru că au tulburat ordinea și liniștea publică cu țipete, consum de băuturi alcoolice, injurii și expresii jignitoare. Primul, un gălăţean de 43 de ani, s-a ales cu o amendă usturătoare în urma unui conflict cu doi vecini, pe care i-a ameninţat şi i-a înjurat, în miez de noapte, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi. Jandarmii i-au administrat o amendă de 3.300 de lei. O sumă aproape ...

Amenzi de peste 75.000 de lei, aplicate în doar două zile

Joi, 10 Septembrie 2020 08:30 | Publicat în ECONOMIE
Autoritățile își continuă, în sistem integrat, controalele pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Astfel, sub coordonarea Instituției Prefectului, structurile teritoriale ale MAI din județ, alături de polițiști locali și de reprezentanți ai Inspectotarului Teritorial de Muncă, Direcției de Sănătate Publică, Autorităţii Naționale pentru Protecția Consumatorului și Autorității Naționale Sani ...

Amenzi pentru cei care nu respectă măsurile sanitare

Sâmbătă, 05 Septembrie 2020 14:25 | Publicat în EVENIMENT
În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului - Județul Galați, structurile teritoriale M.A.I. din județul Galați, alături de reprezentanți ai A.N.P.C., A.N.S.V.A., ai Ministerului Sănătății și ai Ministerului Muncii, au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a ...
Pagina 1 din 54