Nu, că ne strică educația

Sâmbătă, 03 August 2019 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* În ce hal a început ziua de ieri, cu ce declarație a Ecaterincăi! "Eu am învățat de acasă să nu mă urc cu un străin în mașină", a spus ministresa de la Educație și s-a zbârlit toată lumea, pe bună dreptate. Carevasăzică, tot victimele sunt vinovate că nu există un sistem de transport bine pus la punct? Sau poate că doamna Cati n-a vrut să recunoască un adevăr cumplit: de fapt, n-o lua nimeni la ocazie. * Încerc să-mi și închipui următorul tablou. Abramburica, p ...
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a fost demisă de premierul Viorica Dăncilă, pentru declarațiile „profund greșite” date în cazul Caracal. Pentru preluarea interimatului la Ministerul Educației va fi propus Valer-Daniel Breaz, actualul ministru al Culturii. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a afirmat joi seară, într-o emisiune la Antena 3, că ea a „învăţat de acasă să nu se urce cu străini în maşină”, referindu-se la cazul Alexandrei, fata de 15 ani ...

Campioană naţională, performeră şi la şcoală

Marți, 02 Iulie 2019 00:03 | Publicat în SPORT
Gălăţeanca Bianca Bulat, legitimată la CS Arcada (antrenor Marian Dimulescu), a încheiat prima jumătate a acestui an cu satisfacţii maxime, performanţele de pe terenurile de tenis fiind încununate acum şi de rezultatele foarte bune pe linie şcolară, la absolvirea clasei a VIII-a şi examenul ce a urmat. Pe plan sportiv, junioara în vârstă de 14 ani a avut un prim moment de referinţă la turneul de selecţie pentru lotul naţional, organizat de federaţia de specialitate în ulti ...

Damen Galați investeşte în educaţie şi în inovaţie

Vineri, 21 Iunie 2019 00:05 | Publicat în Actual
Conducerea Şantierului Naval Damen Galaţi S.A. a organizat ieri, 20 Iunie, premierea celor două echipe care au participat anul acesta la concursurile naţionale şi internaţionale de robotică. În urmă cu o săptămână Şantierului Naval Damen Galaţi şi Arcelor Mittal S.A. au colaborat strâns pentru a sprijini performanţa în educaţie, acordând în cel de-al cincilea an consecutiv premii elevilor olimpici. Ieri, Şantierul Naval Damen Galaţi a ales să recompenseze realizările e ...
Oferta educațională 2019-2020 a Liceului Tehnologic ”Carol I” din Galați (Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate). Click to open image! Mareste imaginea   View the embedded image gallery online at: https://www.viata-libera.ro/eveniment/tag/educatie?start=40#sigProGalleriac2286b0ab6 (P) ...
Subţirică, toată numai fibră şi numai suflet, abia se distinge dintre elevii de la Şcoala Nr. 5, care au aşteptat-o în dreptul Bibliotecii "V. A. Urechia", ca să le povestească despre marşul de 1.200 de kilometri pentru Educaţie. Raluca Ciulei, tenismenă, absolventă a două facultăţi de matematică şi informatică, în SUA şi Elveţia, este la a doua încercare de a sensibiliza autorităţile din România asupra problemelor  pe care la întâmpină copiii de la sate, "lipsiţ ...

Marşul de 1.200 km pentru educaţie a ajuns la Galaţi

Miercuri, 29 Mai 2019 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Plecată pe 11 mai din Cluj Napoca spre Vama Veche, într-un temerar marş de 1.200 km pentru educaţie, Raluca Ciulei a ajuns luni în judeţul Galaţi şi s-a întâlnit cu elevii Şcolii Gimnaziale "Gheorghe şi Maria Taşcă" din Bălăbăneşti. Marţi şi-a continuat drumul pe jos, poposind, pentru a desfăşura activităţi cu copiii, la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Adam, la Şcoala Gimnazială Fundeanu şi la Şcoala Gimnazială Nr. 2 "Grigore Hagiu" Tg. Bujor.Astăzi şi-a programat să ...
România este fruntaşă la capitolul mame minore. Asta, probabil, din cauză că educaţia sexuală lipseşte cu desăvârşire în şcolile din ţara noastră. Din păcate, nici cabinetele de planning familial nu mai au bani, aşa că nu mai au de unde da prezervative sau anticoncepţionale gratuite. Oricum, la aceste cabinete veneau oameni care mai ştiau câte ceva despre ceea ce înseamnă o sarcină nedorită şi riscurile sexului neprotejat. Sunt însă mulţi cei care habar nu au, în e ...
„Liderii romilor îşi apără mai degrabă interesele personale decât pe cele ale comunităţilor de romi! Tocmai de aceea mi-aş dori ca romii de rând să fie mai uniţi, să-i schimbe pe cei care nu le apără interesele şi să nu se mai lase cumpăraţi”, spune cu tristeţe gălăţeanul Viorel Costache, acordeonist din Frumuşiţa, fost lăutar în orchestra „Doina Brateşului”, fondatorul şi preşedintele Asociaţiei "Prales - Defense de roms en region PACA France", primul ONG ...

În Combinat, Ziua Porţilor Deschise pentru Educaţie

Marți, 21 Mai 2019 17:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Combinatul siderurgic Galați a organizat, pentru al treilea an consecutiv, “Săptămâna Porților Deschise pentru Educație”, un eveniment dedicat elevilor din județele Galați și Brăila.„Peste 200 de elevi, însoțiţi de cadre didactice au vizitat fluxuri de producție ale Combinatului, au asistat la scurte sesiuni de informare privind Programul de Ucenicie și au participat la activități interactive și dezbateri special concepute pentru a le antrena competențele, imaginația ș ...
Pagina 5 din 122