Incidentul a avut loc în această după-amiază, la circa 20 de kilometri de Galați. Un tren personal care  circula pe ruta Mărășești-Galați a oprit în câmp, în jurul orei 18,00, pe raza localității Vasile Alecsandri, după ce mecanicul a observat să din locomotivă ieșea un fum gros. A sunat imediat la 112, la fața locului deplasându-se patru autospeciale de stingere a incendiilor de la ISU Galați și o ambulanță SMURD. La fața locului, echipajele de intervenție nu au găs ...

Sistemul, greva şi locomotiva

Marți, 24 Aprilie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În ultima vreme, de pe toate fronturile vin veşti proaste. Pe de o parte, sunt fronturile reale, nebunia războiului din Siria, cu toate implicaţiile lui, lupta susţinută, atât pe continentul american, cât şi în Europa, împotriva terorismului şi a traficanţilor de droguri sau de carne vie. Pe de altă parte, sunt ameninţările cu criza economică (sau adâncirea ei, cum vreţi s-o luaţi), una care, vrem, nu vrem, ne va afecta oricum pe toţi. Deja, preţurile au cam luat-o razna, ...
Un tânăr de numai 21 de ani din Iveşti a fost grav rănit în urma unei manevre inconştiente pe care a făcut-o în timp ce era la volan. Şoferul, care se deplasa cu maşina pe raza satului Blăjeri, a trebuit să traverseze calea ferată din localitate, însă odată ajuns în faţa şinelor, nu a ţinut cont de faptul că semnalele acustice şi luminoase avertizau sosirea unei garnituri. A intrat cu viteză pe liniile de tren, dar nu a avut vreme să treacă, maşina fiind acroşată de ...
Până ce autorităţile se vor hotărî la care anume intrare în oraş va fi plasat simbolic, drept „monument” pentru un oraş-port, o şalupă, Gara CFR este deja onorată cu o veche locomotivă, cu aburi, autentică şi romantică. Plasat chiar în faţa clădirii Gării de călători, „monumentul” este bine venit. Din păcate, parcarea din faţă, mai tot timpul plină, mai ia din „vedere”, răpind din monumentalitate. Iar eclerajul nu este suficient, micile reflectoare luminân ...
Începând de ieri, Gara CFR Galaţi are un simbol: o locomotivă cu aburi, restaurată, cu o lungime de 27 de metri, cântărind aproape 100 de tone. Ceferiştii şi-au împlinit, astfel, un vis, transformând o bătrână locomotivă, uitată de mult în triaj, într-o piesă de muzeu, ce poate fi admirată.„Această locomotivă este în depou din anul 1984. Este o locomotivă de tip Skoda, de cale largă, cu ecartament lat”, declară Directorul Centrului Regional de Exploatare, Întreţin ...
Bărbatul în vârstă de 40 de ani lucra ca manevrant vagoane și se pregătea să decupleze o locomotivă de la o garnitură staționată. Polițiștii și inspectorii ITM încearcă să afle cum a fost posibil ca muncitorul să se avânte în fața trenului care tocmai intra cu viteză în stație. Tagedia s-a petrecut în această după-amiază, pe linia a treia din Gara CFR Barboși. Potrivit martorilor, victima, Marcel S., de 40 de ani, angajat al Serv Trans, s-a aventurat pe șine chiar ...
  Un autotren plin cu balast, condus de un bărbat de 57 de ani, angajat al unei societăţi comerciale, se deplasa spre Smârdan. În momentul în care a ajuns la calea ferată din dreptul ArcelorMittal, şoferul a intrat pe şine fără să se asigure, ignorând semnul de trecere cale ferată. Nu a fost nevoie decât de o fracţiune de secundă pentru ca vehiculul de mare tonaj să fie lovit din partea stângă de o locomotivă a Combinatului, care tocmai ieşise pe poarta depoului. Auto ...