La Căminul pentru Persoane Vârstnice "Sfântul Spiridon" s-a refăcut acoperişul, a fost schimbată tâmplăria şi instalată centrala termică, iar în prezent se lucrează la termoizolare. Investiţiile se derulează în cadrul unui proiect cu fonduri europene privind creșterea performanței energetice a două clădiri (căminul și spațiul tehnic). Conform Primăriei Galaţi, au fost prevăzute lucrări de termoizolare a pereților exteriori, podului și planșeelor; termoizolarea și h ...
Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), din ianuarie 2021 şi până acum, nu mai puţin de 16 contracte atribuite de Primăria municipiului Galaţi în perioada 2019-2020 au fost modificate prin acte adiţionale. Fie le-a fost majorată valoarea, fie a fost prelungită durata de realizare a unor obiective chiar şi cu câte şase luni. Pentru că, în marea majoritate, contractele vizează realizarea unor investiţii cu finanţare europeană, considerăm că este ...
Prin votul aleşilor locali, Pasajul "Dunărea" a fost concesionat direct, fără licitaţie, pentru 49 de ani, unui celebru om de afaceri gălăţean. Decizia a fost luată ieri, în plenul şedinţei Consiliului Local, la propunerea primarului Ionuţ Pucheanu, şi este justificată de faptul că pasajul are nevoie de o consolidare serioasă, pe care administraţia locală nu şi-o poate permite financiar. Mai mult, ar răspunde în faţa Curţii de Conturi pentru consolidarea unui obiectiv dej ...

Lucrări de construcții fără autorizații

Miercuri, 31 Martie 2021 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Doi proprietari de imobile au fost penalizați deoarece au executat lucrări de construcții, fără autorizația necesară. În urma verificărilor efectuate, polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au constatat că, la un imobil situat în Galați, pe strada Grădina Veche, proprietarul a executat lucrări de construcții, constând în demolare magazie, fără autorizație de desființare. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplin ...
Nu mai puţin de 1.829.434 de lei fără TVA reprezintă valoarea estimată a contractului licitat de Primăria municipiului Galaţi pentru execuţia unor lucrări suplimentare la proiectul de reabilitare şi modernizare a Plajei "Dunărea". O investiţie pentru care se află în derulare un contract de 19.494.063 de lei, fără TVA, încheiat cu asocierea Tancrad SRL - Lemacons SRL - Aqua Azur SRL. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, până pe 12 aprilie 2021, Prim ...
Zona cuprinsă între Potcoava de Aur și Trei Star a fost predată de Primăria municipiului Galați asocierii Tancrad SRL - Lemacons SRL - BTFarch Ro Company SRL, care, după organizarea de şantier, va începe lucrările de modernizare. Conform administraţiei locale, durata de execuţie a lucrărilor este de 12 luni. Modernizarea centrului municipiului Galați, care a cuprins până acum zonele "Spicu-Romarta", "Potcoava de Aur", "Piața Regală", strada Domnească, Parcul "Mihai Eminescu" ...
Potrivit Primăriei Galaţi, începând de marţi, 9 martie 2021, mijloacele de transport care asigură traseele 11,18, 22,17, 28 și 39, pe retur, vor circula pe itinerarul strada 1 Decembrie 1918 – Piața Energiei – Siderurgiștilor – până la intersecția cu strada Gheorghe Doja, după care vor vira la dreapta pe strada Gheorghe Doja, urmând ruta strada Anghel Saligny – Gheorghe Asachi – Prelungirea Brăilei. Municipalitatea anunţă şi reactivarea stațiilor „Piața Energiei" ...
Comisia Europeană a aprobat peste 77 de milioane de euro pentru proiectul Consiliului Judeţean (CJ) de gestionare a deşeurilor din judeţul Galaţi. Potrivit președintelui CJ, Costel Fotea, Galaţiul implementează singurul proiect major din România pe zona de colectare, tratare și reciclare a deșeurilor. ”Inclusiv comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat că această investiţie va îmbunătăți viaţa persoanelor din Galaţi şi va stimula mediul e ...
Primăria municipiului Galați informează că, pentru buna derulare a lucrărilor din cadrul obiectivului "Modernizare linii tramvai și carosabil străzile Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918", începând din data de 8 martie 2021, în circulația mijloacelor de transport vor surveni şi alte modificări, suplimentare  faţă de cele anunţate deja.Traseul 7 nu va mai deservi Magistrala Sidex nici pe tur, nici pe retur, de la intersecţia străzii Anghel Saligny cu Basarabiei virând la dre ...
Gălăţenii nu mai au răbdare şi vor să se bucure de zilele însorite ale primăverii în părculeţul de la Parfumul Teilor, proaspăt modernizat. Chiar dacă intrarea în parc este încă restricţionată de o bandă galbenă, şi marţi, şi miercuri, respectiv 2 și 3 martie 2021, câteva doamne au păşit peste ea şi s-au relaxat pe o bancă, stând de vorbă. Nu mai puţin adevărat este că, potrivit panoului de şantier, schimbarea la faţă a parcului ar fi trebuit să se încheie ...
Pagina 10 din 82