ZIUA OȚELULUI, la magazinul clubului

Marți, 15 Mai 2018 00:00 | Publicat în SPORT
Se împlinesc şapte ani de la istorica zi de 15 mai 2011, când Oţelul reuşea cea mai mare performanţă a fotbalului gălăţean, câştigarea titlului de campioană. Cu această ocazie, SC Oţelul îşi aşteaptă suporterii la magazinul oficial, între orele 11,00 - 19,00, unde va fi expus trofeul de campioană, clubul oferind o reducere de 15 la sută la toate produsele. De la ora 16,30, va veni şi unul dintre campionii de atunci, Adrian Sălăgeanu, fotbalist care este şi acum în lo ...

Viaţa în oraş fără medic, farmacie şi magazin

Marți, 10 Aprilie 2018 00:03 | Publicat în REPORTAJ
Câteva străzi cu circa 400 de case alcătuiesc cartierul vechi de aproape cinci decenii din zona de nord a municipiului Galaţi. Relativ recent cadorisiţi cu utilităţi cu care erau demult obişnuiţi gălăţenii din zonele mai apropiate de vatra oraşului, oamenii din Traian Nord au statut de seminavetişti pentru o piaţă, un medic de familie, o şcoală sau o banală farmacie. Sunt puţini oamenii pe care ai putea să îi întâlneşti pe străduţele din Traian Nord şi care să nu î ...

Încă un magazin Saltempo

Joi, 05 Aprilie 2018 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Firma gălăţeană Saltempo a deschis, ieri, cel de-al 15-lea magazin al reţelei proprii, situat pe str. 1 Decembrie 1918 nr.13, vizavi de „Două babe”. Ca un numitor comun pentru toate magazinele din reţeaua Saltempo, acestea se constituie în magazine de proximitate care vând, cu prioritate, produsele şi preparatele din carne fabricate de firmă, sub brandurile Saltempo şi Costache. Toate magazinele au aceleaşi preţuri, aceleaşi promoţii şi aceleaşi oferte. Ca noutate, magazinu ...
Toată lumea este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru sărbătorile Pascale. Dacă aţi terminat curăţenia, dar v-au mai rămas de făcut cumpărăturile pentru masa festivă, trebuie să vă grăbiţi pentru a mai prinde produse în galantare. Este adevărat că anul acesta puteţi profita de ziua liberă din Vinerea Mare pentru a merge la cumpărături, mai ales că unele supermarketuri şi-au prelungit programul. Pe de altă parte, majoritatea magazinelor vor fi închise în pri ...

VOPSEA DE OUĂ cu zece E-uri, pe rafturile magazinelor

Joi, 05 Aprilie 2018 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Chiar dacă aţi intrat în febra cumpărăturilor de Paşte, nu ignoraţi etichetele de pe produsele alimentare! Sfatul este valabil mai ales când vine vorba de vopsea de ouă. După ce au analizat etichetele a peste 50 de astfel de vopsele, specialiştii unei asociaţii pentru protecţia consumatorilor au constatat că, de Paşte, ouăle se colorează în special cu aditivi alimentari. Unele produse conţin chiar şi zece aditivi alimentari. După ce au analizat 53 de produse, specialiştii ...

Cristian Mungiu va produce un serial pentru HBO

Sâmbătă, 17 Februarie 2018 23:00 | Publicat în MAGAZIN
Regizorul Cristian Mungiu va produce, pentru HBO şi TNT, miniseria "Hackerville", despre un grup de hackeri români care atacă o bancă din Germania, care va fi regizată de Igor Cobileanski şi Anca Miruna Lăzărescu. Miniseria "Hackerville" a fost creată de Ralph Martin şi Joerg Winger, de la casa de producţie germană UFA Fiction, ambii fiind scenariştii serialului de succes premiat cu Emmy "Deutschland 83". ...

S-a deschis primul magazin alimentar FĂRĂ CASIERI

Duminică, 04 Februarie 2018 08:00 | Publicat în MAGAZIN
Compania Amazon a deschis primul magazin fără casieri din lume, în Seattle, SUA. Clienţii nu au nevoie decât de o aplicaţie care îi urmăreşte prin supermarket şi înregistrează tot ce cumpără ca mai apoi să extragă banii din cont. La intrarea în Amazon Go sunt nişte porţi similare cu cele din staţiile de metrou. Aici clienţii scanează aplicaţia din telefon. La ieşire, prin aceleaşi porţi, Amazon va lua din cont suma corespunzătoare cumpărăturilor făcute. Magazinul ...

Aflat în arest la domiciliu, prins la furat în magazin

Duminică, 31 Decembrie 2017 00:06 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat aflat în arest la domiciliu a fost prins în timp ce încerca să fure bunuri dintr-un supermarket aflat pe Aleea Comerțului. Tentativa de furt a fost observată de agenții de pază pe camerele de supraveghere, aceștia sunând la 112. La fața locului a fost direcționat un echipaj al jandarmeriei aflat în serviciu de patrulare pe raza Secției 3 Poliție Galați. Ajunși acolo, jandarmii au preluat bărbatul, reținut de către agenții de pază, iar în urma verificărilor au ...

Vedetele de la Fort Boyard. Cine participa la competiţia de la Pro TV

Duminică, 01 Octombrie 2017 12:30 | Publicat în MAGAZIN
Pe 1 octombrie, de la 20,30, începe aventura Fort Boyard la PRO TV. Show-ul filmat în Franţa este prezentat de Paul Ipate şi Octavian Strunilă. Iată ce vedete participă. Mihaela Rădulescu, Sandra Izbaşa, Corina Bud, Adrian Nartea şi Vlad Logigan sunt câteva din vedetele care trec peste obstacole şi fac faţă unor provocări ce trec dincolo de limitele imaginaţiei la Fort Boyard. Fortăreaţa originală din Oceanul Atlantic ascunde probe destinate să testeze curajul, determinarea ...

DELIR! Galaţiul, în plină sărbăutoare | Totul despre Oktoberfest

Sâmbătă, 30 Septembrie 2017 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Weekend prelungit cu bere la Galaţi. Evident, nu puteam rata momentul de a povesti şi anticipa puţin din ceea ce s-a întâmplat sau are să se întâmple la sărăbătoarea asta. Că la băutură ne pricepem toţi, aşa, măcar puţin, pe fundul halbei. Hai noroc! Ca să nu se îmbete lumea, fiecare are dreptul la un singur pahar de bere După experienţele din alte oraşe ale ţării, organizatorii au anunţat că vor să evite beţivăneala, aşa că fiecare participant va avea dreptul s ...
Pagina 3 din 114