Mărturisim, ne place mult să scriem despre lucruri bune, dar, în acelaşi timp, nu le putem ignora pe cele rele, mai ales când se petrec sub ochii noştri. În imaginile alăturate vedeţi spaţiul verde aferent trotuarului străzii Argeşului (segmentul dintre străzile Frunzei şi Brăilei), chiar sub gardul curţii Grădiniţei Nr. 59, unde, zilnic, merg la cursuri zeci de copii. Ei bine, în această secţiune de stradă, sistematic, stau parcate maşini de intervenţie ale diferitelor f ...

Poza zilei. Minutul providențial

Vineri, 24 Ianuarie 2025 20:32 | Publicat în EVENIMENT
Dacă salvarea, fie că este sau nu ambulanță de la SMURD sau SAJ, vine când trebuie, un pericol major poate fi îndepărtat rapid, iar o situație de viață şi de moarte dezamorsată prin eforturi ştiute doar de salvatori.În imaginea de față, surprinsă la intervenția la un incendiu, proprietarei locuinței i se dădea primul ajutor. Data viitoare când auziți sunând sistemul de alarmare al ambulanței, faceți-i repede loc, trageți pe dreapta. Distanța din ...
Nu știm cine a reușit performanța, dar unul dintre semnele de circulație recent amplasate la limita parcării Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, practic aflat pe trotuarul străzii Domnească, în stația de troleibuz, arată de parcă l-ar fi lovit un autoturism. Exact acolo unde se sprijină pe stâlp, semnul care atenționează șoferii că pe acolo trec pietoni, aferent trecerii de pe aleea de ieșire din parcare, este lovit bine, chiar dacă nu i-a sărit, din fericire, și vopse ...
O fi biata de ea „smart”, dar infrastructura noastră nu e! Și asta se vede! Vorbesc despre prima stație smart de transport, amplasată la Potcoava de Aur în decembrie 2023.  Cât de inteligentă a mai rămas după ce a fost vandalizată la mai puțin de două luni de la instalare mă abțin să comentez. Cert este că pavajul pe care a fost montată a început, tot mai serios, să dea semne de oboseală. Se vede cu ochiul liber că terenul se tasează. Iar dalele sparte, găurile și c ...

Poza zilei. Nu parcările sunt puţine, ci maşinile sunt prea mari!

Duminică, 19 Ianuarie 2025 15:20 | Publicat în EVENIMENT
Criza locurilor de parcare din municipiul Galaţi este o realitate de care şoferii se lovesc la tot pasul. În ciuda faptul că municipalitatea amenajează noi locuri de parcare prin cartierele pe care le reabilitează, diferenţa dintre numărul acestora şi avalanşa de automobile care circulă în oraş este uriaşă. Conform unor cifre neoficiale şi în continuă modificare, şi nu în sens favorabil, pe străzile Galaţiului circulă de patru ori mai multe maşini decât pot parca în or ...

Poza zilei. Filosofia marketingului de pahar

Vineri, 17 Ianuarie 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Că tot s-a mai prelungit puțin târgul de iarnă, iar în Grădina Publică găsiți în continuare câteva atracții și ceva tonete cu mâncare și băutură, nu uitați că temperaturile nu sunt deloc prietenoase, iar un pahar de vin fiert, chiar dacă pare că vă încălzește pe moment, vă ajută de fapt să degerați mai bine. E drept, ideile de marketing ale comercianților nu sunt de lepădat, vezi imaginea de față, cu un mesaj menit să atragă mușteriii, mai ales pe cei care nu ...

Poza zilei. Ce faci, fată? Fac trotuarul!

Miercuri, 15 Ianuarie 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
- Ce faci, fată?/ - Fac trotuarul!/ - Păi, fă-l mai lat, ca să putem trece unul pe lângă celălalt!" spune un cunoscut banc despre întâlnirea dintre un beţiv şi o prostituată.  "Şi nu mai lăsa molozul împăştiat peste tot!", s-ar putea completa, când vine vorba despre lucrările de regenererare urbană care se desfăşoară prin cartierele Galaţiului.Am sesizat nu demult că, într-o zonă din Micro 39 A, muncitorii au dispărut demult, iar resturile de construcţii au fost aba ...

Poza zilei. Ghiocei, la 3 lei sau la 5 lei?

Marți, 14 Ianuarie 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
În miez de iarnă, într-o zi în care gerul s-a mai asprit, mai multe buchete de ghiocei îi îmbiau pe gălățeni la un pic de primăvară... timpurie. Pe măsuța florarilor din Țiglina I, buchețelul costa doar 3 lei. După colț, pe măsuța unei florării, se vindea cu 5 lei, deși nu am remarcat vreo diferență substanțială care să justifice diferența de preţ. Ghioceii erau cam la fel de mari, de fragezi și de înfrigurați. Poate doar suportul de prezentare era ceva mai "dichi ...

Poza zilei. Ora de aur... la Galaţi

Luni, 13 Ianuarie 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
„Ora magică” sau „ora de aur”, aşa o numesc aplicaţiile de stocare a fotografiilor. Este acel moment în care soarele se apropie de apus, aurul razelor se topeşte în portocaliu şi roşu, iar cerul capătă culori fermecătoare. Aşa s-a întâmplat şi duminică în Galaţi. Cerul a oferit un adevărat spectacol vizual, în special gălăţenilor de la etajele superioare ale blocurilor.Desigur, camera unui telefon nu poate surprinde întregul curcubeu de nuanţe şi lumini de care ...

Poza zilei. Seceta ţâşnitorilor, norocul fumătorilor

Duminică, 12 Ianuarie 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Pe timp de iarnă, fântânile arteziene şi ţâşnitorile seacă, apa fiind oprită, cel mai probabil fiindcă, pentru a nu îngheţa, provocând avarii la ţevile de alimentare, ar trebui să fie lăsate să curgă în permanenţă, ceea ce este greu, dacă nu imposibil. Unele dintre ele nu mai au un sistem cu robinet, ci cu levier, iar să-i determini pe gălăţeni să le folosească în mod corespunzător ar fi probabil un coşmar de care nimeni nu are chef. În plus, ar şi costa destul d ...
Pagina 5 din 7