Senatul este convocat, luni, de la ora 12,00, în sesiune extraordinară, pentru informarea parlamentarilor cu privire la sesizarea acestui for legislativ cu ordonanţele de urgenţă adoptate de Guvern pe 17 ianuarie, în vacanţa parlamentară, referitoare la marcajul fiscal comun pentru motorină şi kerosen şi echivalări de permise pentru circulaţia pe drumurile publice, informează Agerpres. După informarea din plen, OUG 2/2024 privind marcajul fiscal comun pentru motorină şi kerosen ...

Permise și înregistrarea utilajelor agricole

Duminică, 14 Ianuarie 2024 15:28 | Publicat în ECONOMIE
Conducerea Ministerului Agriculturii și reprezentanți ai fermierilor au ajuns sâmbătă, 13 ianuarie, la un acord, care, printre altele, prevede: "Echivalarea categoriei permis categoria B cu TR și a celei B1 cu TR1, precum și înmatricularea utilajelor se vor realiza numai prin supunerea înregistrării acestora la primărie, fără obligativitatea CIV și respectiv a ITP, cu exonerarea aplicării dispozițiilor în materie în anul 2024, concomitent cu modificarea corespunzătoare a proie ...

Legea pensiilor merge pe repede înainte

Luni, 13 Noiembrie 2023 20:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Biroul Permanent al Senatului a decis luni ca legea pensiilor propusă de Guvern să intre la vot final în plen. Decizia vine în contextul în care proiectul de lege nu a fost dezbătut de comisiile de specialitate ale Senatului. De asemenea, proiectul de lege a creat scandal în Coaliție, PNL opunându-se acestuia, după cum relatează Hotnews. "Astăzi am avut surpriza neplăcută să văd că domnul Ciolacu a pus piciorul pe grumazul Parlamentului şi l-a forţat să treacă repede proiec ...

Marius Humelnicu, secretar al Senatului

Marți, 17 Octombrie 2023 11:50 | Publicat în EVENIMENT
Politicianul gălăţean social-democrat Marius Humelnicu a fost ales, luni, 16 octombrie 2023, în funcţia de secretar al Senatului României. Funcţia devenise vacantă după ce fostul secretar, Ion Mocioalcă (senator de Caraş-Severin), a demisionat din Parlament după ce a fost numit vicepreşedinte al Curţii de Conturi. Până acum, Humelnicu era președinte al Comisiei pentru Digitalizare și Tehnologia Informației din Senat. Marius Humelnicu are 46 de ani şi este la primul mandat d ...

Noua formă a legii pensiilor speciale, adoptată de Senat

Miercuri, 11 Octombrie 2023 20:03 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Noua formă a legii pensiilor speciale a fost adoptată de Senat, din forma inițială eliminându-se prevederea privind recalcularea pensiilor, ca urmare a deciziei Curții Constituționale. După votul din Senat, legea merge la Camera Deputaților, care este for decizional, relatează Hotnews. Potrivit Agerpres, senatorul USR Ştefan Pălărie a declarat în dezbaterea din plen că "discutăm despre o lege extrem de importantă, care nu doar că este trecută în lista reformelor din PNRR, da ...

Vot favorabil pentru proiectul legii pensiilor speciale

Marți, 10 Octombrie 2023 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Comisiile juridică, muncă, apărare şi constituţionalitate ale Senatului au adoptat, marţi, raportul de admitere pentru proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, informează news.ro. Iniţiativa legislativă ar putea intra la vot în plenul Senatului programat miercuri. Toate amendamentele USR au fost respinse. În schimb, unul dintre amendamentele adoptate de către comisii hotărăşte că judecătorii, procurorii, judecă ...

Legea pensiilor speciale, retrimisă în Parlament

Miercuri, 02 August 2023 16:06 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Curtea Constituţională a României a decis miercuri să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale, informează Agerpres. Decizia a fost anunţată de preşedintele CCR, Marian Enache. El a afirmat că legea este constituţională în ansamblul său, dar există şi aspecte de neconstituţionalitate. „Curtea, într-un cvorum de opt judecători, fiind absent motivat un judecător, a decis că Legea pensiilor ...