Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că vor fi boicotate simulările examenelor naționale, conform datelor centralizate după referendumul trimis în școli. „Marea majoritate înclină către neparticipare. Oricum, atât greva, cât și neparticiparea, până la urmă, ne conduc către exact același lucru, adică boicotarea simulărilor”, a spus liderul sindical. Deși situația este din ce în ce mai gravă ...
Veste bună pentru profesori. Aceștia pot răsufla ușurați, după ce Ordonanța „Trenuleț” a alimentat zvonul conform căruia naveta cadrelor didactice nu va mai fi decontată începând cu luna ianuarie 2025. După ce au apărut tot felul de discuții pe rețele de socializare și pe grupurile de profesori din țară, se pare că luminița de la capătul tunelului există, cel puţin pentru moment. Atât reprezentanții sindicatelor din învățământ, cât și reprezentanții Inspect ...