Galațiul, la fel ca toate marile orașe din țară, a fost împânzit de trotinete electrice. De foarte multe ori, cei care le conduc se pun singuri în pericol, dar amenință și siguranța celorlalți participanți la trafic, pietoni sau șoferi. În acest context, Bolt, cel mai mare operator de trotinete electrice din Europa, şi Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Rutieră reamintesc utilizatorilor care sunt cele mai importante reguli de folosire în siguranţă a trot ...

Ce părere au gălățenii despre trotinetele electrice din oraș

Sâmbătă, 09 Iulie 2022 08:00 | Publicat în EVENIMENT
În Galați, trotinetele electrice de închiriat au devenit foarte populare, sunt folosite atât pentru agrement, cât și ca un mijloc de deplasare rapid, fără a pierde timpul prin trafic în mod inutil. Trotinetele electrice sunt folosite atât de tineri pentru a mai scăpa de transportul în comun, cât și de adulți pentru a se deplasa rapid până la birou, pentru a nu fi nevoiți să scoată mașina din parcare pentru 400-500 de metri. Pe lângă toate aceste aspecte pozitive se număr ...
Codul Rutier prevede reguli clare după care ar trebui să se desfășoare circulația pe drumurile publice a trotinetelor electrice, nu demult apărute pe străzile din Galați. Nerespectarea regimului după care trebuie exploatate aceste vehicule atrage amenzi mari, având în vedere categoria care le folosește cu preponderență, valoarea sancțiunii putând să depășească 1.100 de lei. Trotinetele electrice din Galați nu și-au atins scopul de mijloace de transport alternative, dar cu ...
Potrivit Primăriei, gălățenii au posibilitatea de a închiria și utiliza trotinete electrice pentru deplasarea în oraș. "Municipiul Galați este primul oraș din România în care Bolt lansează în 2021 servicii de închiriere a trotinetelor, acestea fiind deja disponibile în București, Cluj-Napoca și Constanța. Menționăm că operaționalizarea acestui serviciu nu a impus niciun cost și niciun fel de lucrare de infrastructură pe domeniul public al municipiului Galați", precizeaz ...